PERCHEZIŢII la mai multe adrese din Otaci și Soroca. Mai mulţi moldoveni riscă până la 10 ani de puşcărie (VIDEO)
Percheziții la mai multe adrese din orașul Otaci și localități ale raionului Soroca, privind documentarea unui grup de persoane, care este bănuit că ar comercializa, păstra și transporta substanțe narcotice, inclusiv peste frontiera de stat.
Potrivit poliţiştilor de frontieră, bărbații - cetățeni ai Republicii Moldova, acționau după un plan bine determinat. În timpul descinderilor la una dintre adrese, bănuiții au încercat să fugă de la fața locului, însă nu le-a mers.
Ca urmare, polițiștii de frontieră au depistat mai multe obiecte și substanțe semipreparate care ar fi interzise. Totodată, au fost ridicate peste 200 grame de masă vegetală, asemănătoare cu marijuana și circa 130 grame de hașiș. De asemenea, la adresele vizate, au fost identificate locuri special amenajate, care păstrau urme de confecționare a substanțelor nepermise.
Obiectele ridicate urmează a fi supuse unei expertize pentru stabilirea componenței chimice.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecţii riscă până la 10 ani de închisoare.