Melania Trump a cerut concedierea consilierei adjuncte pentru securitate naţională. Care este motivul
Donald și Melania Trump
Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a cerut concedierea consilierei adjuncte pentru securitate naţională a soţului ei, preşedintele Donald Trump, în urma unei dispute avute cu aceasta, scrie agerpres.ro.
Melania Trump s-a certat cu Mira Ricardel în timpul turneului pe care l-a efectuat în octombrie în Africa, iar biroul Primei Doamne a luat măsura ieşită din comun de a difuza un comunicat în sensul că Ricardel ar trebui destituită. Deşi istoric este un fapt comun ca primele doamne să exercite presiuni asupra soţilor lor în chestiuni oficiale, de regulă nu publică declaraţii pe această temă, notează Reuters.
"Biroul Primei Doamne consideră că (Mira Ricardel) nu mai merită onoarea de a lucra la Casa Albă", a notat în comunicat purtătoarea de cuvânt a Melaniei Trump, Stephanie Grisham.
Purtătoarea de cuvânt nu a oferit o explicaţie pentru această luare de poziţie, dar potrivit unor oficiali citaţi de Reuters Prima Doamnă s-a plâns preşedintelui că nu i-a plăcut cum a fost tratată de consilieră în timpul călătoriei în Africa. Conform uneia dintre surse, Melania Trump a apreciat că Mira Ricardel a încercat să o nedreptăţească în privinţa resurselor guvernamentale alocate voiajului.
Media din SUA citate de BBC au indicat că disputa celor două a pornit de la aranjamentul locurilor în avion în timpul călătoriei. Într-un interviu inedit acordat ABC în cursul turneului, Melania Trump a mărturisit că la Casa Albă sunt persoane în care nu are încredere, ţinând să adauge că ea îi transmite "sfaturile şi opiniile sale sincere" preşedintelui, care "pe urmă face ce vrea el".
Casa Albă şi Consiliul securităţii naţionale a SUA nu au comentat aceste informaţii, care vin în contextul în care, conform media americane, Trump are în vedere înlocuirea unor responsabili din administraţie, între care secretarul general al Casei Albe John Kelly sau ministrul securităţii interne, dna Kirstjen Nielsen.
Mira Ricardel, în vârstă de 58 de ani, a fost cooptată de consilierul pentru securitate naţională John Bolton în urmă cu şapte luni.