Paris Saint-German riscă să fie exclusă de UEFA din Liga Campionilor
PSG are mari probleme din nou cu UEFA, iar o posibilă excludere din Liga Campionilor, în sezonul următor, ar putea duce la o decimare a lotului sau la sacrificarea vedetelor echipei, Mbappe şi Neymar.
Cotidianul AS a reacţionat imediat după ce informaţia a fost făcută publică şi a publicat numele echipei la care ar putea ajunge Neymar şi Mbappe, în cazul în care lucrurile se înrăutăţesc la campioana Franţei.
Cele două vedete din lotul lui Thomas Tuchel sunt în atenţia lui Real Madrid, iar odată cu plecarea lui Cristiano Ronaldo campioana Europei e pregătită să dea din nou o lovitură pe bani mulţi pe piaţa transferurilor.
Conform sursei citate, prioritatea lui Real Madrid ar fi Neymar, cel cu care s-au purtat negocieri în vară, dar nefinalizate cu un transfer. În cazul în care PSG va fi sancţionată e UEFA, şeicul care deţine clubul nu s-ar opune plecării.
- Finala Ligii Campionilor din 2021 va avea loc la Munchen sau Sankt Petersburg
- De Halloween, jucătorii lui PSG au fost introduşi într-o cameră horror
- POVARA UNUI NUME LEGENDAR. Răzvan, fiul lui Mircea Lucescu îşi doreşte să ajungă la performanțele tatălui său
- Reprezentanţii UEFA au derulat o vizită la Bucureşti pentru a verifica stadiul pregătirilor pentru EURO 2020