Prognoza meteo pentru 24 aprilie
La noapte, vremea se anunţă frumoasă, cu cer înstelat, dar va fi destul de rece. Se menţine încă avertizarea cod galben de îngheţuri potrivit căreia temperaturile vor coborî şi până la minus 2 grade Celsius. Mai frig va fi mai ales în stânga Nistrului.
Mâine dimineaţă încă va fi rece, dar peste zi deja ne vom bucura de temperaturi destul de prietenoase.
În România, vremea nu se va schimba prea mult. Acelaşi cer variabil în aproape toată ţara, fără urmă de precipitaţii. Nici din punct de vedere termic nu se vor schimba multe. Cel mai cald va fi la Oradea şi Timişoara. Câte 21 de grade anunţă aici meteorologii. Cu un grad mai puţin va fi la Sibiu şi Cluj, iar la Craiova termometrele or indica din nou 19 grade. La munte, la Braşov sunt prognozate 17 grade, iar cel mai răcoare va fi pe litoral, la Constanţa, doar 15 grade se vor înregistra aici la amiază. În rest vor fi în jur de 20 de grade la Iaşi şi în capitală, la Bucureşti.
Pe continentul european, vremea se răceşte puţin şi vin ploile în majoritatea regiunilor. Aşadar, va ploua cu descărcări electrice la Londra şi Paris unde vor fi 25 şi respectiv 24 de grade. Ploi sunt anunţate şi în Peninsula Iberică, la Lisabona şi Madrid, dar aici va fi mai răcoare. 22 şi 19 grade prognozează meteorologii. Să vedem şi cine se va bucura de soare. La Roma cerul va fi în sfârşit mai mult senin, iar termometrele vor indica 20 de grade. Cu un grad mai mult va fi la Praga, iar la Oslo se vor înregistra doar 16 grade, în schimb aici soarele va străluci din plin. În est, la Moscova sunt aşteptate doar 15 grade Celsius.