Anglia a învins Statele Unite, în meciul de retragere al lui Wayne Rooney
foto: publika.md
Atacantul Wayne Rooney a avut joi seara ultima sa apariţie în tricoul selecţionatei Angliei, care a învins cu scorul de 3-0 reprezentativa Statelor Unite, într-un meci amical disputat pe stadionul Wembley din Londra, scrie agerpres.ro.
Golurile au fost marcate de Jesse Lingard (25), Trent Alexander-Arnold (27) şi Callum Wilson (77). Rooney, care evoluează în prezent la echipa DC United, din Liga profesionistă nord-americană (MLS), a intrat pe teren în minutul 57.
În vârstă de 33 ani, Wayne Rooney este cel mai bun marcator din istoria naţionalei engleze, cu 53 de goluri marcate în 120 de partide. El a participat la trei turnee finale ale Cupei Mondiale precum şi la trei Campionate Europene cu selecţionata Threee Lions.
"M-am bucurat să fiu alături de aceşti tineri jucători, să-i văd cum lucrează şi cred că au un viitor promiţător. Este cel mai frumos mod de a-mi încheia cariera internaţională şi le-am mulţumit personal celor din federaţie, selecţionerului Gareth Southgate şi jucătorilor pentru ocazia pe care mi-au oferit-o. Din păcate, nu am reuşit să marchez, însă îmi voi aduce aminte mult timp de această seară", a declarat Rooney.
Decizia de a-l rechema la lotul naţional pe fostul atacant-vedetă al lui Manchester United a fost criticată de presa engleză, care a considerat că federaţia s-a folosit de imaginea lui Rooney pentru a spoi interesul faţă de amicalul cu Statele Unite, însă selecţionerul Greth Soutghate a negat acest lucru.
"Înţeleg că decizia a provocat o dezbatere, însă pentru mine a fost doar un mic semn de recunoştinţă pentru tot ceea ce Rooney a oferit ţării sale", a declarat Southgate.

- Leicester City a revenit în Premier League și este ultima în clasament
- Coreea de Nord ar fi putut să-şi conbtinue activitatea nucleară, în pofida înţelegerii cu Donald Trump
- ACORD PENTRU BREXIT. Guvernul de la Londra a aprobat proiectul de acord cu UE
- Mai mult de 1.500 de migranţi din America Centrală au ajuns la graniţa Mexicului cu SUA