Opt produse care pun în pericol viaţa copiilor
Creșterea copiilor este una dintre cele mai minunate activități, dar trebuie să primeze fericirea și siguranța lor.
Din nefericire, unii producători au scos pe piață produse ce pot provoca accidentări grave, dar dacă ești atentă la unele lucruri și-ți iei măsuri de precauție, riscul se va diminua considerabil, scrie feminis.ro.
1. Capsule cu detergent lichid
Dacă sunt mâncate, aceste capsule provoacă arsuri în gură, pe gât și în stomac, iar prin ingerarea lichidului un copil se intoxică grav. În plus, prin simpla scurgere a ceea ce este în ele, pielea capătă arsuri grave și dacă lichidul ajunge în ochi trebuie imediat mers la doctor.
2. Baloane și alte obiecte mici
Deși baloanele înveselesc atmosfera la o petrecere, ele pot duce la moartea unui copil neatent, pentru că fiind făcute din latex, ele pot aluneca cu ușurință pe gât sau intra în nas și astfel provoca asfixierea. De asemenea, sunt de evitat obiectele mici, precum bateriile sau capacele de sticlă, iar dacă un copil se îneacă cu ceva, încearcă să-l bați cu fermitate în partea superioară a spatelui, în timp ce el stă aplecat în față și cheamă o ambulanță dacă mai ai dubii.
3. Mâncare de animale
În general, mâncarea de animale este inofensivă pentru oameni, dar au existat cazuri în care un copil s-a îmbolnăvit după ce a mâncat boabe de pisică. Cele mai mari pericole vin de la sortimentele uscate care odată ingerate pot cauza blocarea căilor respiratorii.
4. Jucării cu elice
O dată cu creșterea popularității dronelor de mici dimensiuni a crescut și riscul de accidentări. Cu toate măsurile de protecție luate, acestea pot fi într-adevăr jucării amuzante, dar cel puțin până la o anumită vârstă, ele trebuie manevrate de către un adult.
5. Trambuline
Trambulinele pot fi amuzante în curtea cuiva, dar până și cele care par a fi foarte stabile prezintă anumite riscuri. Portivit Eu Injury Database, aproximativ 51000 de copii întrte 0-14 ani ajung la urgențe din cauza folosirii unei trambuline, iar în America numărul se aproprie de 250000.
6. Cufere de jucării
Dacă jucăriile copiilor sunt ținute în cufere grele, ar fi mai bine să îndepărtezi măcar capacul, care poate cădea peste mâna unui copil care se întinde să-și ia ceva. Au existat chiar și cazuri în care cei mici s-au sufocat din cauza că au fost închiși din greșeală în cufere imense. Din fericire, cele mai multe dintre cuferele moderne de jucării au elemente de siguranță care previn accidentările, dar cel mai bine ar fi să folosești cutii fără capac sau să strângeți împreună jucăriile într-o zonă bine aerisită.
7. Anumite plante de apartament
Deși plantele înfrumusețează aspectul casei și al grădinii, unele dintre ele sunt toxice și chiar letale dacă sunt mâncate. Filodendronul, oleandrul și calele sunt doar trei exemple periculoase și trebuie să chemi ambulanța dacă ai impresia că un copil a băgat așa ceva în gură.
8. Unele bomboane și costume
Odată cu Halloween, diverse festivaluri, petreceri și tradiții importante au sporit și pericolul pe care îl reprezenta de altfel mai vechiul obicei de colindat și strâns dulciuri în traistă. Deși activitatea în sine este distractivă pentru întreaga familie, înainte de a fi consumate trebuie verificate toate bomboanele, pentru că în funcție de vârsta copilului, unii se pot îneca cu gumă de mestecat sau bomboane ce trebuie de fapt supte până se diminuează volumul acestora. În plus, au existat rapoarte conform cărora bomboane din surse incerte au fost otrăvite sau înlocuite cu droguri.