Valentina Stratan, despre raportul anchetei Open Dialog: Beneficiarii furtului miliardului au fost partidele extraparlamentare, lideri pretinși, care au strigat "unde-i miliardul"
Potrivit raportului, cei care au participat la furtul miliardului, sunt partidele extraparlamentare sau presupuși lideri care au strigat ani la rând: "Unde-i miliardul".
Cu această declarație a venit deputatul PDM, Valentina Stratan, în cadrul ședinței parlamentului, după prezentarea raportului privind ancheta Open Dialog.
"Din raport am constatat că beneficiarii furtului miliardului au fost partide extraparlamentare, lideri pretinși, care au strigat "Unde-i miliardul", ca să înțelegem că tocmai ei sunt cu pufușor pe botișor.
Fundația a activat acoperindu-se cu acest deziderat de apărare a drepturile omului. Dacă analizăm metodele si schemele care au activat, ele sunt bine puse la punct si seamănă a scheme de război hibrid, cei care au făcut ingerințe în treburile mai multor țări europemne. Eu regret că aceste scheme au fost folosite împotriva Republicii Moldova", a spus deputatul PDM, Valentina Strat.
Președintele Comisiei de anchetă Open Dialog crede că organele statale au sufieciente pârghii pentru a contracara derapajele create. De asemenea, au și acele competențe care le permit să oprească diverse atentate la securitatea statului.
"Eu consider că organele statele au sufiencte pârghii legale pentru a întreprinde măsurile ce țin nemijlocit de atribuțiile acestor instituții. Dacă dumnealor vor considera că urmarea a hotărârii noastre și a raportului, că au nevoie de careva instrumente suplimentare la nivel legal, e clar că noi le vom examina și vom întreprinde măsurile. La moment, eu cred că ele își fac treaba, își desfășoară activitatea în conformitate cu legea și au acele competențe, inclusiv de ordin procesual penal, care le permit să contracareze diverse atentate la securitatea statului. Trebuie să le oferim posibilitatea să facă acest lucru", a spus președintele Comisiei de anchetă, Open Dialog, Igor Vremea.
PUBLIKA.MD aminteşte că: În această vară, şefa ONG-ului, Ludmila Kozlovska, a fost expulzată din UE pentru legături cu serviciile speciale ruseşti. Recent, la Varşovia, delegați din mai multe țări OSCE au acuzat fundația că face lobby pentru infractori periculoși, beneficiază de finanțări dubioase și livrează echipament militar în Donbass.
Jurnaliştii de la Zeppelin au scris anterior că Fundația "Open Dialog", finanțată de controversatul oligarh Muhtar Abliazov, a făcut lobby în Europa și pentru partidele conduse de Maia Sandu şi Andrei Năstase. În această schemă figurează și interlopul Veaceslav Platon.
PUBLIKA.MD aminteşte că astăzi în Plenul Parlamentului a fost prezentată schema din Raportul Secret privind ancheta Open Dialog. Aceasta se referă la finanțarea fundației Open Dialog prin intrmediul schemei de spălare de bani cunoscută drept Laundromat.