Precipitații puternice în toată ţara. Şoferii, îndemnaţi să pornească la drum având în mașini o lopată, nisip și lanțuri
De câteva ore, ninge slab, iar pe alocuri, cade lapoviţă. Fenomenele se vor intensifica, pentru că de la ora 12:00 va intra în vigoare un cod Galben de precipitaţii. Avertizarea meteorologilor va fi valabilă până la miezul nopţii.
În acest context, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează conducătorii auto să iasă în trafic doar dacă automobilele sunt echipate cu pneuri de iarnă.
Mai mult, salvatorii îndemnă șoferii să țină în portbagajul mașinii o lopată, nisip și lanțuri.
Totodată, este indicat ca bateria telefonului mobil să fie încărcată, iar în caz de situații de risc persoanele să poată apela de urgență Serviciul 112.
Pompierii recomandă gospodarilor să respecte normele antiincendiare în special ce ține de exploatarea surselor de încălzire.
Pentru a preveni situațiile de risc oamenii sunt rugați să țină cont de avertizări și să asculte mesajele autorităților.
Potrivit specialiştilor, termometrele vor indica ziua între minus un grad şi plus cinci grade Celsius, iar pe parcursul nopţii temperaturile vor coborî până la minus opt grade.
Pentru a eficientiza traficul rutier, pe traseele din ţară au fost mobilizaţi 110 inspectori de patrulare.
- Cer noros, iar precipitații nu se prevăd. Câte grade vor indica termometrele
- METEO 16 noiembrie: Cer noros şi precipitaţii sub formă de lapoviţă. Cum se schimbă vremea în următoarele zile
- În nordul şi centrul ţării sunt posibile precipitaţii sub formă de lapoviță. Câte grade vor indica termometrele
- IARNA îşi arată colţii! Unele zboruri de pe Aeroportul Chişinău înregistrează întârzieri sau au fost anulate