Autorităţile franceze au solicitat o conducere interimară la Renault
Foto: car-brand-names.com
Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat marţi că este nevoie de o conducere interimară la Renault, apreciind că preşedintele director general Carlos Ghosn ''nu mai este în măsură să conducă grupul'', chiar dacă a recunoscut că pentru moment nu există probe care să îl incrimineze, scrie agerpres.ro.
"Trebuie să punem la punct cât mai rapid posibil o conducere interimară", a spus Bruno Le Maire pentru postul de radio France Info, la o zi după arestarea lui Carlos Ghosn la Tokyo fiind acuzat că şi-a ascuns o parte din venituri de fisc.
Statul francez are o participaţie de 15% în Renault.
"Nu vom cere plecarea oficială a lui Carlos Ghosn la Consiliul de Administraţie dintr-un motiv foarte simplu: nu avem probe care să îl acuze pe Ghosn", a spus Bruno Le Maire. Acesta a mai informat că urmează să se întâlnească în cursul acestei dimineţi cu reprezentanţii statului în cadrul grupului Renault "pentru a le cere să pună la punct imediat o conducere interimară pentru că în prezent Carlos Ghosn este împiedicat să conducă firma", a spus Le Maire.
Un purtător de cuvânt de la Renault a confirmat pentru AFP că o reuniune a Consiliului de Administraţie va avea loc marţi după-amiază.
Chiar dacă este de părere că Carlos Ghosn nu mai este în măsură să conducă grupul Renault, Bruno Le Maire a subliniat că autorităţile franceze nu au identificat nicio fraudă fiscală în Franţa din partea lui Carlos Ghosn. "Nu există nimic special de semnalat cu privire la situaţia fiscală a lui Carlos Ghosn în Franţa", a subliniat oficialul francez. "Trebuie să dispun de probe înainte de a lua o decizie", a mai afirmat Le Maire, în opinia căruia responsabilitatea statului este să asigure "stabilitatea Renault, viitorul Renault şi consolidarea alianţei cu Nissan".
Consiliul de Administraţie de la Nissan urmează să se pronunţe joi asupra concedierii preşedintelui Carlos Ghosn, iar constructorul nipon Mitsubishi Motors (MMC) a anunţat o decizie similară.
În vârstă de 64 de ani, Carlos Ghosn este cel care a dus alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi în fruntea industriei auto mondiale, o reuşită care i-a adus o remuneraţie uneori contestată. Potrivit firmei de consultanţă Proxinvest, pentru diferitele sale poziţii în cadrul alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, Carlos Ghosn a fost recompensat în 2017 cu 13 milioane de euro, dintre care 7,4 milioane euro le-a primit în calitate de CEO al Renault.
Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota. În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.