DE VORBĂ DESPRE VORBE cu Vsevolod Cernei. Întrebuinţarea corectă a cuvântului ”a hali” (VIDEO)
Embed:
Să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.
Bunăoară, despre verbul ”a hali” și substantivul ”haleală”, cuvinte din registrul familiar al limbii. Dicționarele definesc verbul ”a hali” ca ”a mânca repede și cu lăcomie, a înșfăca cu lăcomie, a înghiți”. Respectiv, ”haleală” este ”faptul de a mânca cu lăcomie, ceea ce se mănâncă, mâncare.
Originea cuvintelor este indicată clar în Dicționarul etimologic al lui Alexandru Ciorănescu, în al său Dicţionar etimologic, ne oferă o explicaţie concludentă: halí – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui provine din țigănescul ”halo” - „a mânca”. În limba țiganilor spanioli jalar înseamnă „a mânca”, iar ”jallipen” -„mâncare”.
Din sensul propriu de a mânca a derivat și sensul figurat de a prinde, a captura și a învinge, la fel ca și cel argotic de a fura, a șterpeli.
Și totuși sensul gastronomic este dominant, fiind utilizat și în literatură, și în traducerile literare.
Bunăoară, o maximă de-a scriitorului german Bertolt Brecht sună astfel: ”Haleala întâi, etica pe urmă”.
Motorul de căutarea Google dă vreo 32 de mii de rezultate pentru ”haleală”. Pe lângă indicarea definițiilor din dicționare, figurează în diverse texte ca simplu sinonim neutru al cuvântului ”mâncare”, poate doar utilizat cu tonalități mai jucăuș. De exemplu: ”Firma X o să livreze haleală fără șofer” sau ”Câteva idei de haleală rapidă”. Apar și titluri de articole cu tentă intelectuală: de exemplu, ”Haleală și cultură” sau ”Despre haleală, cu luciditate”.
În sfera alimentației din România termenul ”haleală” a ajuns pe firme devenite celebre – bunăoară, la București este celebru localul ”La haleală”, de la Gara de Nord, numit când fast-food, în spiritul modernității, când mai neaoș, șaormerie. De câteva luni se zice că se află la renovare, cert este că și în acest caz cuvântul ”haleală” este utilizat în sensul comun de ”mâncare”.
În schimb la restaurantul ”La 2 vagabonzi” din Constanța limbajul familiar și argotic este utilizat cu valențe umoristice. Meniul restaurantului este intitulat ”Cotidian de haleală și macheală”, macheală fiind un argotism care înseamnă beție, stare de ebrietate și băutură alcoolică. Și rubricile acestui meniu sunt utilizate în aceeași cheie, de exemplu, ”macheală de deschidere” înseamnă băuturi tari, ”haleală criminală și haleală cardită” înseamnă mâncăruri gătite. ”A cardi” înseamnă în argou ”a bate, a lovi” și ”a fura, a șterpeli”.
În traducerea literară verbul ”a hali” apare și în duioase ipostaze lirice. Iată, de exemplu, cum a tradus Dinu Flămând un superb poem erotic al lui Carlos Drummond de Andrade, considerat cel mai mare poet brazilian din toate timpurile:
Nu vreau să fiu ultimul care te halește. Dacă pe vremuri n-am îndrăznit, e târziu.
Nici să ațâț vechea flacără și nici să te beau nu mai vreau, sau să potolesc o sete ce nu mai arde în gura mea secată de cât de mult te râvneam, de cât de mult te doream fără s-o arăt, foame ce n-a vrut de înfometare să pătimească
deși tu erai pajiștea atâtora, eu timidul așteptam să vânturi toată protipendada
care pentru tine și corpul tău astăzi încă mai calcă strâmb, și să ajungă, intactă și renăscută ca să te prinzi cu mine în lupta extremă ce-ar fi făcut din viața noastră întreagă un incendiar și universal poem.
Bunăoară, despre verbul ”a hali” și substantivul ”haleală”, cuvinte din registrul familiar al limbii. Dicționarele definesc verbul ”a hali” ca ”a mânca repede și cu lăcomie, a înșfăca cu lăcomie, a înghiți”. Respectiv, ”haleală” este ”faptul de a mânca cu lăcomie, ceea ce se mănâncă, mâncare.
Originea cuvintelor este indicată clar în Dicționarul etimologic al lui Alexandru Ciorănescu, în al său Dicţionar etimologic, ne oferă o explicaţie concludentă: halí – A mînca, a înfuleca, a se ghiftui provine din țigănescul ”halo” - „a mânca”. În limba țiganilor spanioli jalar înseamnă „a mânca”, iar ”jallipen” -„mâncare”.
Din sensul propriu de a mânca a derivat și sensul figurat de a prinde, a captura și a învinge, la fel ca și cel argotic de a fura, a șterpeli.
Și totuși sensul gastronomic este dominant, fiind utilizat și în literatură, și în traducerile literare.
Bunăoară, o maximă de-a scriitorului german Bertolt Brecht sună astfel: ”Haleala întâi, etica pe urmă”.
Motorul de căutarea Google dă vreo 32 de mii de rezultate pentru ”haleală”. Pe lângă indicarea definițiilor din dicționare, figurează în diverse texte ca simplu sinonim neutru al cuvântului ”mâncare”, poate doar utilizat cu tonalități mai jucăuș. De exemplu: ”Firma X o să livreze haleală fără șofer” sau ”Câteva idei de haleală rapidă”. Apar și titluri de articole cu tentă intelectuală: de exemplu, ”Haleală și cultură” sau ”Despre haleală, cu luciditate”.
În sfera alimentației din România termenul ”haleală” a ajuns pe firme devenite celebre – bunăoară, la București este celebru localul ”La haleală”, de la Gara de Nord, numit când fast-food, în spiritul modernității, când mai neaoș, șaormerie. De câteva luni se zice că se află la renovare, cert este că și în acest caz cuvântul ”haleală” este utilizat în sensul comun de ”mâncare”.
În schimb la restaurantul ”La 2 vagabonzi” din Constanța limbajul familiar și argotic este utilizat cu valențe umoristice. Meniul restaurantului este intitulat ”Cotidian de haleală și macheală”, macheală fiind un argotism care înseamnă beție, stare de ebrietate și băutură alcoolică. Și rubricile acestui meniu sunt utilizate în aceeași cheie, de exemplu, ”macheală de deschidere” înseamnă băuturi tari, ”haleală criminală și haleală cardită” înseamnă mâncăruri gătite. ”A cardi” înseamnă în argou ”a bate, a lovi” și ”a fura, a șterpeli”.
În traducerea literară verbul ”a hali” apare și în duioase ipostaze lirice. Iată, de exemplu, cum a tradus Dinu Flămând un superb poem erotic al lui Carlos Drummond de Andrade, considerat cel mai mare poet brazilian din toate timpurile:
Nu vreau să fiu ultimul care te halește. Dacă pe vremuri n-am îndrăznit, e târziu.
Nici să ațâț vechea flacără și nici să te beau nu mai vreau, sau să potolesc o sete ce nu mai arde în gura mea secată de cât de mult te râvneam, de cât de mult te doream fără s-o arăt, foame ce n-a vrut de înfometare să pătimească
deși tu erai pajiștea atâtora, eu timidul așteptam să vânturi toată protipendada
care pentru tine și corpul tău astăzi încă mai calcă strâmb, și să ajungă, intactă și renăscută ca să te prinzi cu mine în lupta extremă ce-ar fi făcut din viața noastră întreagă un incendiar și universal poem.