Ce se întâmplă când mănânci aceleași lucruri în fiecare zi
3 lucruri care se întâmplă când mănânci aceleași lucruri în fiecare zi:
Îți limitezi numărul de nutrienți de care corpul tău beneficiază
Unul dintre trucurile pe care cei mai mulți specialiști în nutriție le folosesc ca să îi convingă pe copii să mănânce mai mulți nutrienți este teoria curcubeului, în care aceștia trebuie să se asigure că au mâncat din toate culorile care formează curcubeul. În acest fel, vor reuși să se alimenteze cu vitamine și minerale importante, fără ca un nutrient de bază să lipsească din mesele lor zilnice. „Atunci când mănânci doar legume de culoare portocalie, precum morcovi sau cartofi dulci, vei căpăta multe fibre, vitamina A și vitamina C, dar organismului tău îi vor lipsi vitamina K, luteina și folatul, pe care le regăsești în legumele închise la culoare', explică specialista în nutriție Kate McGowan, care recomandă introducerea în meniu și a alimentelor integrale, precum pâinea din făină integrală sau orezul integral.
Riști să intri într-o rutină nesănătoasă
În momentul în care încetezi să mai diversifici mâncarea riști să intri într-o rutină nesănătoasă, dar și foarte plictisitoare. În plus, vei pierde din considerare posibilitatea de a experimenta cu bucătării diferite și moduri alternative de a pregăti alimentele. Un truc util este să îți stabilești zile sau câte o săptămână experimentală, în care să incluzi și lucruri noi în alimentația ta. Poți comanda mâncare libaneză la domiciliu, pentru a descoperi una dintre bucătăriile în care condimentele variate și stilul diferit de a găti pot schimba complet gustul unor alimente banale. Până la urmă, mâncarea nu trebuie să devină zilnic un bătaie de cap, mai ales că acum ai la dispoziție aplicații care te ajută să găsești mult mai repede ceva gustos, sănătos și, așa cum spuneam, variat.
Îți pui în pericol sănătatea intestinală
Intestinul este un organ foarte sensibil, iar un studiu realizat în 2016 a scos la lumină faptul că limitarea varietății alimentației tale îl poate pune în pericol. Și asta din cauza faptului că un număr redus de alimente consumate înseamnă o floră intestinală limitată, adică o situație destul de periculoasă pentru sănătatea stomacului tău.