Un fost militar din Guatemala, condamnat la peste 5.000 de ani închisoare pentru masacrul din 1982
foto: publika.md
Un tribunal din Guatemala a condamnat miercuri un fost militar la 5.160 de ani de închisoare pentru masacrarea a 171 de persoane în ceea ce este considerată a fi drept una dintre cele mai grave atrocităţi comise în războiul civil de 36 de ani din această ţară, scrie agerpres.ro.
Procurorii au declarat că Santos Lopez a participat în 1982 la uciderea în masă a aproape tuturor bărbaţilor, femeilor şi copiilor din satul Dos Erres.
Lopez a fost acuzat că făcea parte din patrula specială de elită Kaibiles care a fost trimisă la Dos Erres pentru a-i găsi pe membrii unui grup de gherilă care au atacat un convoi militar.
După ce patrula nu a reuşit să-i găsească pe membrii gherilei, toţi sătenii au fost scoşi din casele lor şi multe tinere au fost violate, potrivit procurorilor. Pentru a ascunde violurile, patrula specială i-a ucis aproape pe toţi cei care locuiau acolo.
Masacrul a avut loc în timpul regimului fostului dictator militar al Guatemalei, Efrain Rios Montt, care a murit în aprilie în timp ce era judecat pentru acuzaţii de genocid comis în una dintre cele mai sângeroase faze ale conflictului din perioada Războiului Rece ce a durat din 1960 până în 1996.

- Vulcanul Fuego, care a provocat decesul a 194 de persoane în luna iunie, a erupt din nou
- Medicul Vadim Scarlat, bănuit într-un dosar de corupţie, rămâne în penitenciar încă 25 de zile
- Zeci de oameni, condamnați la închisoare pe viaţă în Turcia. Care ar fi motivul
- Şeful unei secte din Coreea de Sud, condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol