Şeful Serviciului Militar de Informaţii din Rusia a murit la vârsta de 62 de ani
Şeful Serviciului Militar de Informaţii din Rusia, Igor Korobov, a murit la vârsta de 62 de ani. Potrivit Ministerul Apărării de la Moscova, acesta a decedat din cauza unei boli grave.
Korobov a fost încadrat în structurile secrete ale Federaţiei Ruse prin anii 80, iar în 2016 a fost numit în fruntea Statului Major al forțelor armate.
De atunci, această structură a fost implicată în mai multe scandaluri internaţionale de rezonanţă. Statele Unite au învinuit Serviciul militar rus de informaţii de atac cibernetic asupra serverelor Partidului Democrat al SUA şi implicare în alegerile prezidenţiale din America, iar autorităţile din Marea Britanie declară că ofiţerii din cadrul structurii au încercat să-l ucidă pe fostul spion rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia.
De menţionat, că în ultimii doi ani, a crescut substanţial numărul agenţilor ruşi deconspiraţi. Predecesorul lui Korobov, Igor Sergun, a murit, la fel, în condiţii neclare, în ianuarie 2016, la vârsta de 58 de ani, în vila sa dintr-o suburbie a Moscovei.
Potrivit informaţiilor oficiale, acesta ai fi suferit un atac de cord.