Prima dată în istoria mandatului său. Trump sugerează că va face o vizită în Afganistan
Preşedintele SUA, Donald Trump a sugerat că pregăteşte o călătorie în Afganistan, urmând ca aceasta să fie prima sa vizită în calitate de comandat suprem al forţelor armate americane într-un teatru de război.
Anunțul a fost făcut de agenţia Dpa.
În cursul unui apel video cu trupele americane din Afganistan, cu ocazia Zilei Recunoştinţei, oficialul american i-a spus unui general că se vor întâlni la întoarcerea acestuia în SUA, "ori poate ne vom vedem acolo".
Trump a fost întrebat de un reporter dacă plănuieşte să efectueze o vizită în Afganistan sau Orientul Mijlociu.
"Da, însă nu vă pot spune", a declarat Trump.
Vizitele preşedinţilor americani în zone de război sunt în general secrete din motive de securitate, informează mediafax, iar eventuala vizită a președintelui american apare în urma criticii pentru faptul că la aproape doi ani de la alegerea sa nu a efectuat încă nicio vizită într-un zonă de război unde sunt prezente trupe americane.
Aproximativ 14.000 de militari americani sunt staţionaţi în Afganistan. Aceștia rolul de a antrena şi sprijini forţele de securitate afgane, dar efectuează şi operaţiuni antiteroriste împotriva militanţilor reţelelor extremiste al-Qaida şi Stat Islamic.
PUBLIKA.MD aminește că predecesorul lui Trump la Casa Albă, Barack Obama, a efectuat două vizite în Afganistan şi una în Irak, iar preşedintele George W. Bush a călătorit de două ori în Afganistan şi de patru ori în Irak în cele două mandate ale sale.
- ZIUA RECUNOŞTINŢEI: Cei mai norocoşi curcani ai anului au fost grațiați de Donald Trump
- Donald Trump: SUA vor menţine relaţiile cu Arabia Saudită
- Trump îi ia apărarea fiicei sale în scandalul cu email-ul, chiar dacă într-un caz similar a cerut ARESTAREA lui Hillary Clinton în 2016
- Funeraliile fostului președinte american George H.W. Bush. Foști și actuali lideri din întreaga lume participă la ceremonie (VIDEO)