Acordul pentru Brexit, discutat la Bruxelles. Şefii de stat şi de guvern din ţările membre UE, la un summit de urgenţă
Şefii de stat şi de guvern din ţările membre UE se întâlnesc azi la Bruxelles la un summit de urgenţă. Subiectul de pe agendă este acordul pentru Brexit, negociat de Uniunea Europeană cu Marea Britanie şi aprobat de guvernul de la Londra.
Madridul a anunţat iniţial că va vota împotrivă din cauza insuficientelor garanţii oferite cu privire la soluţionarea problemei Gibraltarului, posesiune britanică aflată pe teritoriul spaniol. Ieri, liderii UE au reuşit să ajungă la un compromis cu premierul spaniol, care a declarat că Londra a acceptat condiţiile sale.
Ultimele detalii vor fi puse la punct înaintea summitului, când prim-ministrul britanic, Theresa May, va avea o întrevedere cu liderii statelor membre. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a recomandat ţărilor comunitare să aprobe acordul.
Între timp, la Londra, fostul ministru de externe, Boris Johnson, a declarat că Regatul Unit va deveni un stat satelit al UE dacă acordul va fi votat.
- "PAS ISTORIC!" Liderii UE aprobă măsuri pentru crearea structurilor permanente de securitate la nivel comunitar
- SUMMIT CRUCIAL LA BRUXELLES: Liderii UE discută despre atacul chimic din Salisbury
- Reuniune a liderilor UE pentru a semna ACTELE oficiale de "divorţ" UE-Marea Britanie. Când va avea loc întrevederea