Păcatul pe care-l faci în Postul Crăciunului fără să îți dai seama
Postul Crăciunului ne aminteşte de postul patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. După cum aceştia au postit în vederea venirii lui Mesia, scrie realitatea.net.
Iată câteva lucruri pe care orice creştin trebuie să le ştie despre această perioadă:
Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.
Postim pentru că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale pe care le consumăm.
Iertarea este începutul bun al perioadei de post. Nimeni nu poate intra în post, ca luptă duhovnicească pentru curățirea de păcate și de luminare a sufletului, fără iertare.
Postul susţine rugăciunea omului credincios care consideră legătura sa cu Dumnezeu ca fiind centrul, lumina şi hrana sufletului său.
Postul adevărat nu este numai abținere de la bucate de origine animală, ci și înfrânare de la orice lăcomie materială și poftă de stăpânire egoistă asupra altora, înfrânare de la orice gând, cuvânt sau fapte care diminuează iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele.
Dacă este însoţit de fapte plăcute lui Dumnezeu, postul face din omul postitor lumină între oameni şi vas ales al slavei lui Dumnezeu.
Postul este nu numai material, ci și spiritual, adică postul ochilor, al gurii, al inimii.
Postul este o stare spirituală de jertfă sau ofrandă a celui care postește, stare cultivată în mod liber și după puterea fiecăruia.
În timpul postului se diminuează cantitatea hranei materiale și sporește hrana spirituală.
Postul susține rugăciunea, iar postul fără rugăciune nu este o lucrare duhovnicească.
Postul pacifică patimile egoiste, luminează mintea, sfinţeşte simţirile, schimbă atitudinea şi comportamentul faţă de oameni şi faţă de natură, înţelegându-le pe toate în lumina prezenţei iubitoare a lui Dumnezeu.
- STUDIU: Persoanele care își decorează casa de Crăciun mai devreme sunt mai fericite
- Cum să te alimentezi CORECT în timpul postului. Sfatul nutriţionistului
- Nu aţi ales încă o destinaţie de Crăciun? Șase țări care te fac să vezi cu alți ochi Europa în preajma sărbătorilor de iarnă
- Gustări rapide. Ce să mănânci când ți-e poftă de dulce, dar ții post