BUCURIE PENTRU COPII! O grădiniță din Capitală a primit cadou echipament medical modern (FOTOREPORT)
Metode moderne de tratament şi echipament medical nou pentru 65 de copii de la o grădiniţă-creşă din sectorul Buiucani. Instituţia, care găzduieşte micuţi din familii cu risc de îmbolnăvire de tuberculoză, a primit mai multe termometre electronice, tonometre, inhalatoare, vitamine şi pastile. Donaţia a fost făcută de sponsori din Austria cu suportul financiar al fondului pentru copii cu nevoi speciale din Germania.
Astăzi, membrii echipei de donatori au venit într-o vizită la instituţie. Asistenta medicală le-a spus acestora că până acum, grădiniţa nu dispunea de inhalatoare, iar procedurile atât de necesare micuţilor erau făcute deasupra unor vase cu aburi.
"Desigur, noi aveam nevoie de tot. Atunci când nu erau aparatele inhalatoare eram nevoiţi să facem proceduri în vană cu aburi. Acum deja avem aparate moderne şi ne este mult mai uşor", a declarat Galina Borușevscaia, asistenta medicală.
Directoarea instituţiei spune că înainte de administrarea vitaminelor donate şi a medicamentelor, responsabilii s-au asigurat că micuţii nu au contraindicaţii.
"Au fost anunţaţi părinţii să vedem dacă copii nu au alergie de la careva componente care conţin aceste vitamine .Am observat că numărul copiilor e micşorat de îmbolnăvire este în scădere. Suntem foarte mulţumiţi şi le spunem un mare mulţumesc oamenilor cu inimă mare", a menționat Elizaveta Tulbu, directorarea grădiniţei-creşă nr. 110.
Lotul de medicamente şi inhalatoarele sunt doar o parte din schimbările menite să îmbunătăţească condiţiile pentru micuţi. Recent, cu suportul aceloraşi sponsori a fost renovat şi dotat cu tehnică modernă blocul alimentar, spălătoria, dar şi cele trei blocuri sanitare.
"Aici sunt copii care au nevoie de o deosebită atenţie. În această grădiniţă nu a fost făcută reparaţie de mult timp, din acest motiv nu putea fi acreditat", a declarat Luminiţa Drumea, Secretar General adj. al Comisiei Naţionale UNESCO în Republica Moldova.
"După ce am fost aici şi am vazut şi acum, este cer şi pământ. Ei se vor însănătoşi mai repede, iar în societatea noastră vor intra oameni săsnătoşi şi moral şi fizic", a menționat Constantin Rusnac, Secretar General al Comisiei Naţionale UNESCO în Republica Moldova.
Alături de donatori a fost şi şefa comisiei parlamentare pentru protecţie socială, Valentina Buliga.
"Am venit cu contribuţia noastră ca în această grădiniţă blocul alimentar să corespundă tuturor standartelor ca cabinetul medical să fie dotat cu cele necesare pentru a le oferi îngrijiri medicale, sunt copii care au trecut printr-o maladie şi au încă sechelele unei maladii cum este tuberculoza", a declarat Valentina Buliga, deputat PDM.
Pentru reparaţia şi reutilarea blocurilor instituţiei şi echipamentului medical, sponsorii au alocat 24 de mii de euro.
- Educatorii fără studii vor putea trece un program de învăţământ dual pentru a primi o diplomă
- Educatoarea care a abuzat verbal și fizic mai mulți copii de la o grădiniță din Capitală, NU ARE STUDII în domeniul pedagogic
- Părinţii vor camere de supraveghere în grădiniţe pentru a preveni cazurile de violenţă