TOMOSUL, documentul oficial de autocefalie care va fi acordat Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, a fost STABILIT
Tomosul, documentul oficial de autocefalie care va fi acordat Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, a fost definitivat la şedinţa Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice care s-a reunit la Istanbul. A mai rămas de stabilit doar data când va avea loc Consiliul de Unificare la care vor participa toţi episcopii ortodocşi din Ucraina.
"Dragi ucraineni, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a anunţat decizia istorică a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Textul Tomosului pentru independenţa bisericii a fost stabilit, la fel ca şi hotărârea pentru organizarea unui sinod al tuturor bisericilor ortodoxe", a declarat Petro Poroșenko, preşedintele Ucrainei.
La mijlocul lunii octombrie, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a anulat decretul din secolul 17 prin care Biserica Ortodoxă Ucraineană era subordonată canonic Patriarhiei Moscovei.
În semn de protest, Biserica Rusă a decis să rupă relaţiile cu Patriarhia Ecumenică. Drept recunoştinţă faţă de decizia Constantinopolului de a acorda Tomosul, autorităţile din Ucraina au decis să transmită Biserica Sfântului Andrei din Kiev în gestiunea Patriarhiei Ecumenice.
În Ucraina sunt în prezent 3 biserici ortodoxe: Biserica Ortodoxă cu Patriarhia la Kiev, Biserica Ortodoxă Autocefală şi Biserica Ortodoxă cu Patriarhia la Moscova.