Medicii spitalului din București în care mai mulți copii au fost infectați cu stafilococ, NU își recunosc vina
Maternitatea Giulești susține că bebelușii cu stafilococ auriu nu s-ar fi infectat în spital.
Dacă exista o minimă suspiciune că acei copii nu sunt în regulă, nu erau externați, au susţinut medicii din conducere azi. Se declară chiar nemulțumiţi că Direcţia de Sănătate Publică le-a impus să nu mai facă internări.
10 copii sunt acum pe patul de spital, în urma crizei medicale generate de personalul maternităţii Giuleşti, care nu s-a spălat pe mâini şi le-a dat stafilococ celor mai vulnerabili dintre pacienţi.
"Noi, conducerea Maternităţii Giuleşti, considerăm prematură, poate chiar pripită, decizia DSP privind sistarea internărilor în acest spital, având în vedere faptul că deocamdată nu avem rezultatele finale ale probelor prelevate. Precizăm că încă din luna octombrie au fost luate toate măsurile necesare pentru asigurarea siguranţei actului medical în unitatea noastră şi prevenirea oricăror riscuri care ar putea afecta sănătatea tuturor pacienţilor. De asemenea, precizăm că toate măsurile care au fost dispuse de DSP când au venit la noi fuseseră deja luate din luna octombrie de către maternitate, cu mult înainte de control şi reprezintă de fapt o practică uzuală a acestei unităţi sanitare de elită din Bucureşti", a spus Dinu Albu, director de spital.
"În după amiaza zilei de 28 s-au recoltat probe din tot spitalul, de pe suprafețe, de pe tegumentele personalului și alte suprafețe. Prin metoda clasică, sunt necesare 72 de ore ca să putem afirma dacă pe o suprafață a crescut un germene și ce germene a crescut. Cu toate acestea la nici 24 de ore s-a decis sistarea internărilor în maternitatea noastră. O infecție nosocomială poate fi asociată unui spital din care se externează un pacient, dacă se reinternează într-un interval de 48 de ore la alt spital. DSP-ul a pus la dispoziție doar 5 cazuri de la Grigore Alexandrescu. Noi avem la cunoștință 12 cazuri, dintre acestea e posibil ca 3 cazuri să aibă legătură cu spitalul nostru, media temporară de internare la Grigore Alexandrescu a fost între 7 și 21 de zile, de la externarea de la noi. Toți acei copii erau normoponderali, s-au externat după 72 de ore de naștere, când s-au externat nu aveau culturi pozitive, markerii de inflamație erau în limite normale," a declarat Sergiu Tasinschi, medic epidemiolog.
Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu" să sisteze internările începând de vineri, având în vedere cazurile de infecţii nosocomiale cu stafilococ auriu constatate în unitatea sanitară, a informat Ministerul Sănătăţii.
Un număr de 9 asistente şi 2 medici de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu" au fost depistaţi cu stafilococ auriu, după data de 6 noiembrie, dar aceştia sunt purtători sănătoşi, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Doru Pană.
- Mai mulți bebeluși infectați cu stafilococ auriu într-o maternitate din București. Primul raport al anchetei
- Papa Francisc NU mai vine în România. Vezi cauza
- Încă doi bebeluși născuți la Maternitatea Giulești au fost internați cu suspiciune de stafilococ auriu. Numărul cazurilor confirmate a ajuns la 23