În urmă cu 100 de ani, la Alba Iulia, delegaţii Transilvaniei decretau unirea cu România. Eforturile diplomaților români, susţinute de cele ale Regelui Ferdinand, ale Reginei Maria şi ale omului politic Ionel Brătianu au dus la împlinirea unui vis de veacuri: o ţară independentă şi suverană în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Prima cărămidă la edificiul României moderne fusese pusă în 1859, prin unirea principatelor Moldovei şi al Ţării Româneşti, prin obţinerea independenţei şi încorporarea Dobrogei, în urma războiului din 1877 - 1878. În martie 1918 s-a înfăptuit unirea cu Basarabia, apoi în noiembrie 1918 - unirea cu Bucovina.

În 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, în faţa a peste 100 de mii de români adunaţi pe Câmpul lui Horea, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu citea textul rezoluţiei Unirii. Locul nu fusese ales întâmplător: Alba Iulia este cetatea istorică a românilor, locul în care în 1599, Mihai Viteazu realiza prima unire a Ţării Româneşti cu Moldova şi Transilvania. În acea vreme, România număra 16 milioane de locuitori şi se întindea pe o suprafaţă de 295 de mii de kilometri pătraţi.

Recunoaşterea diplomatică a Marii Uniri a necesitat o activitate susţinută a autorităţilor. În iunie 1919 se semna la Versailles tratatul de pace dintre Puterile Aliate şi Germania, apoi în septembrie 1919 la Saint Germain en Laye, tratatul cu Austria, iar în 1920, tratatul de la Trianon, cu Ungaria. Noul stat a fost recunoscut de toate ţările din lume, cu excepţia URSS.

În 1990, după revoluţia care a pus capăt regimului comunist, Parlamentul României a proclamat data de 1 decembrie drept sărbătoare naţională.