Militarii ucraineni capturaţi în Marea Azov, puşi sub acuzare de către Rusia
Militarii ucrainieni capturaţi în urma incidentului din Marea Azov au fost puşi sub acuzare pentru încălcarea frontierelor Rusiei, a declarat avocatul unuia dintre inculpaţi, potrivit agenţiei de ştiri Tass, citează mediafax.ro.
"Acuzaţiile au fost formulate imediat după reţinere. Toţi au fost inculpaţi pentru încălcarea frontierei ruse în conformitate cu Articolul 322.3 din Codul Penal rus", a declarat avocatul Nikolai Polozov.
Avocatul a mai declarat că nu s-a mai întâlnit cu clientul său după ce acesta a fost reţinut.
Instanţe judiciare din Crimeea au decis miercuri plasarea în arest preventiv timp de 60 de zile a celor 24 de militari ucraineni capturaţi de Rusia în incidentul naval produs în Marea Azov.
Autorităţile ruse au anunţat vineri că îi vor transfera la Moscova pe comandaţii navelor ucrainene sechestrate.