AMBUSCADĂ în Capitală. Trei infractori, reţinuţi. Au adus oamenilor prejudicii de cel puţin 500.000 de lei (VIDEO)
Trei infractori au fost reţinuţi în flagrant delict în urma unor ambuscade. Suspecţii au comis furturi în serie din apartamente de pe teritoriul Capitalei.
Potrivit oamenilor legii, bănuiţii au vârstele cuprinse între 25 ani şi 35 ani şi sunt originari din Chişinău. Aceştia au fost implicaţi în cel puţin nouă furturi. În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile lor, poliţiştii au depistat şi ridicat bunuri materiale furate, cât şi pacheţele cu masă vegetală fărămiţată cu miros specific.
Potrivit proprietarilor, suma prejudiciului este de cel puţin 500.000 de lei. Suspecţii intrau în case după ce se asigurau că proprietarii lipsesc, prin metoda forţării geamurilor din termopan cu o rangă metalică sau prin selectare de chei.
Anterior, infractorii au fost judecaţi pentru infracţiuni similare. Hoţii au fost arestaţi pentru 30 de zile şi riscă de 5 până la 10 ani de închisoare.
- Un copil a pus pe jar polițiștii din Criuleni, după ce a anunțat că în școala în care învaţă este plasată o BOMBĂ
- PERCHEZIŢII DE AMPLOARE. Un grup de moldoveni jefuia case de lux din Germania şi Italia. Prejudiciul este de 20 MILIOANE DE EURO
- CRIMĂ la Hânceşti. Un bărbat a fost ucis de propriul amic. DETALII DE GROAZĂ