Una dintre cele mai mari agenţii de ştiri din lume va concedia peste 3.000 de persoane
Thomson Reuters Corp a anunţat săptămâna aceasta că va concedia circa 12% din angajaţi, adică aproximativ 3.200 de persoane, pe fondul unui plan de a reorganiza businessul şi de a reduce costurile, potrivit anunţului agenţiei.
Compania, care a încheiat recent o tranzacţie de vânzare cu Blackstone Group, în care obiectul tranzacţionat a fost o participaţie de 55% în divizia de Financial & Risk, a anunţat la o întâlnire cu investitorii din Toronto viitorul plan de reorganizare şi investiţii.
Compania, care se concentrează pe businessul de legal şi tax după tranzacţia cu Blackstone, a refuzat să anunţe care părţi ale companiei vor fi afectate de reducerile de personal.
Cu toate acestea, co-COO-ul Neil Masterson le-a spus investitorilor că 90% dintre persoanele vizate de concedieri au fost deja anunţate.
Compania vrea să-şi crească vânzările anuale cu circa 3,5% până în 2020, scrie businessmagazin.ro