Brigada de poliţie cu destinaţie specială "Fulger" marchează astăzi 27 ani de la fondare
Brigada de poliţie cu Destinaţie Specială "Fulger" a împlinit 27 de ani de la fondare. Ofiţerii au marcat evenimentul printr-un marş de defilare. La ceremonie a participat şi ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.
Victor Tudorovici lucrează la Fulger de peste 15 ani. Pasiunea pentru meserie l-au făcut să treacă prin foc şi gloanţe pentru a salva vieţi.
"De la început tot timpul sunt greutăţi, însă munca zi de zi, m-a ajutat să obţin rezultatele necesare şi respectiv am fost avansat în funcţie", a spus Victor Tudorovici, ofiţer BPDS "Fulger".
Mândri de activitatea lor sunt şi alţi ofiţeri ai brigăzii de poliţie.
"E o dorinţă de mic de copil de a avea o activitate pur bărbătească şi o motivaţie este ajutorul pentru alte persoane, care poate uneori nu se pot apăra."
"Mă mândresc că fac parte din echipa BPDS Fulger. Dorinţa de a apăra cetăţenii care au nevoie de pază."
"Am onoarea să lucrez în aşa subdiviziune de elită. Trebuie să posezi mult caracter, multă dârzenie şi mult devotament."
Ministrul Jizdan i-a numit pe ofiţeri adevăraţi eroi. Intervenţia din sectorul Botanica din luna septembrie, atunci când un bărbat şi-a luat ostatici proprii copii, concubina şi pe mama acesteia, a fost dată drept exemplu.
"Cei care au mers şi au făcut acest lucru, nu-şi salvau copii lor, aceasta nu era familia lor, era cu totul altă familie. Tot timpul m-au impresionat oamenii care îşi sacrifică viaţa, sănătatea pentru alte destine", a declarat Alexandru Jizdan, ministrul Afacerilor Interne.
Pentru devotament şi sacrificiu, ofiţerii au primit distincţii.
Unitatea continuă să fie atractivă pentru tineri, spune comandantului Brigăzii de poliţie.
"Mulţi tineri şi tinere îşi doresc să activeze în cadrul brigăzii Fulger, dar necesar este de a întruni toate condiţiile pentru activitatea în această subdiviziune de elită a ministerului de Interne", a spus Vasile Ivas, comandantul BPDS "Fulger.
În prezent, în cadrul Fulger activează în jur de 400 de ofiţeri, dintre care 20 sunt femei.