Scandal în satul Troiţa Nouă. Oamenii au rămas fără apă la robinet
De aproape trei săptămâni, oamenii din satul Troiţa Nouă, raionul Anenii Noi, stau fără apă, deşi sunt buni platnici. În schimb întreprinderea care gestionează turnul de apă din localitate a acumulat o datorie de şapte mii de lei la energie electrică.
Acum, sătenii sunt nevoiţi să care apă de la fântânile din sat, iar grădiniţa şi-a sistat activitatea. Problema ar putea fi rezolvată dacă factura ar achita-o primăria, de aceea, oamenii din sat au venit să ceară autorităţilor să rezolve cât mai urgent problema.
O astfel de situaţie a fost şi în vară, când aproape toată luna iulie oamenii nu au avut apă la robinete, tot din cauza unor datorii. Atunci, acestea au fost acoperite de către locuitori.
"Noi suntem bătrâni şi mergem jumătate de kilometru pentru o căldare cu apă."
"Suntem nevoiţi ca de fiecare dată să cărăm apă de la trei sute de metri distanţă ca să spălăm hainele."
"Ne-am adunat aici şi miercurea trecută. Ni s-a promis că problema va fi rezolvată. Şi iată am venit iar. Nu există vreun motiv ca să ne fie închisă apa. Ni
s-a spus că noi furăm apă."
Tot din această cauză, deja de trei săptămâni şi-a sistat activitatea.
"Mulţi părinţi care sunt angajaţi sunt nevoiţi să stea cu copiii acasă", a spus directorul grădiniţei din sat, Nina Aduc.
Şeful întreprinderii care aprovizionează localitatea cu apă a refuzat să răspundă la întrebări localnicilor.
"Fără comentarii."
Nici primarul nu a discutat cu oamenii, pe motiv că abia recent a revenit din concediu.
"Pe patru decembrie eu am ieşit din concediu."
În schimb, acesta a acceptat să discute cu jurnaliştii. El a spus că va face tot posibilul ca până la sfârşitul anului să rezolve problema.
"Oamenii au achitat.
- Dar care este problema?
- Au fost scurgeri, au fost probleme. Eu nu ştiu care a fost problema cu arteziana timp de perioada de toamnă. Primăria mai are bani rămaşi la amenajarea teritoriului, dar eu nu văd baza juridică ca eu să achit datoriile pentru întreprinderile municipale", a spus primarul comunei Ciobanovca, Constantin Pelin.
- DETALII NOI de la accidentul din Anenii Noi. Ce au constatat poliţiştii despre şoferul maşinii (GALERIE FOTO)
- CU O COMPENSAŢIE ÎN PLUS: Energia electrică va fi compensată cu 25 la sută
- INCREDIBIL! Momentul când un PEȘTE ÎNVIE, după ce este DECONGELAT. Cum este posibil
- Mii de moldoveni au datorii faţă de bănci sau nu au plătit la timp facturile. Unui bărbat i-a fost sechestrat apartamentul