Derrick Henry a egalat cel mai lung touchdown din istoria fotbalului american
Foto: si.com
Derrick Henry, jucătorul echipei Tennessee Titans, a egalat joi, cu o cursă de 99 yarzi, cel mai lung touchdown din istoria Ligii profesioniste de fotbal american (NFL).
Henry, care evoluează pe postul de running back la Titans, a reuşit performanţa sa în debutul reprizei a doua a partidei cu Jacksonville Jaguars, în momentul în care echipa sa a trecut în faza de atac chiar din apropierea propriilor buturi.
Lansat de propriul quarterback, Henry şi-a început cursa pe flancul stâng al terenului, fiind atacat pe rând de trei fundaşi de la Jacksonville, de care a reuşit să se debaraseze şi să ajungă în terenul de ţintă al adversarilor. El a egalat, astfel, recordul lui Tony Dorsett, care a înscris un touchdown de 99 yarzi, în tricoul echipei Dallas Cowboys, pe 3 ianuarie 1983.
"Faptul că am reuşit să-l egalez pe Tony Dorsett, care este o legendă, e un lucru incredbil", a declarat Henry (24 ani), câştigător al prestigiosului Trofeu Heisman (în 2015), atribuit celui mai bun jucător din campionatul universitar, scrie Agerpres.ro.
"Însă este munca întregii echipe, care trebuie salutată, nu doar a mea, care mi-am făcut doar treaba", a adăuga tel.
Derrick Henry nu s-a mulţumit însă doar cu acest touchdown spectaculos şi istoric, ci a înscris în total patru pe durata meciului câştigat de Titans cu 39-9 în faţa "Jaguarilor" din Jacksonville.
El a încheiat jocul cu 238 de yarzi, nou record pentru o partidă în istoria echipei sale. Înaintea acestui meci, el avea un total de 474 yarzi şi 5 touchdown-uri de la debutul sezonului.