Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre sinistrele sinonime parțiale ”vampir” și ”strigoi”, despre ceea ce le apropie și ceea ce le separă.

Vampirii sunt un subiect la modă în producțiile hollywoodiene, iar strigoii sunt vampirii noptri din eresurile autohtone. Lingvista Rodica Zafiu a remarcat o anumită incertitudine în definirea din dicționare a acestor termeni. Într-un dicționar   de sinonime ”strigoi” e asociat, în sensul propriu, cu multe cuvinte uzul popular - stafie, moroi, pricolici, vârcolac, şişcoi. Într-un sens mai larg, listei i se adaugă şi alţi termeni: arătare, duh, fantasmă, năzărire, vedenie.

Informaţiile etnografice dovedesc însă că echivalările acestea se bazează mai mult pe analogii între figuri care au, în credinţele populare trăsături şi funcţii destul de diferite – de   exemplu, stafia e o ființă ireală pe care cred sau pretind că o văd unii oameni, și care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pământ,    iar vârcolacul este, în mitologia populară, o ființă fabuloasă fără reprezentare concretă, care mănâncă Luna și Soarele, provocând fazele Lunii, eclipse și alte fenomene.

Strigoiul este în credințele populare sufletul unui om mort sau viu despre care se crede că se transformă în timpul nopții într-un animal sau într-o apariție fantomatică, provocându-le daune celor pe care îi întâlnește.

E ciudat că între sinonimele lui strigoi nu apare cuvântul  vampir, care îi e mult mai apropiat ca sens, acesta însemnând în folclor și superstiții un om mort care, în virtutea unui blestem, părăsește noaptea mormântul și suge sângele oamenilor adormiți.

Totuși, dicționarul lui Lazăr Șăineanu, foarte popular în perioada interbelică, făcea apropierea dintre cele două cuvinte, oferind în acelaşi timp mai multe detalii pitoreşti: vampirul era "strigoi, sugător de sânge", iar strigoiul - un "om mort ce se crede că iese din mormânt în noaptea spre Sfântu Andrei şi cu coşciugul pe cap merge de cercetează pe ai săi, apoi, strângându-se cu alţii pe la răspântii, trag hora lor macabră". 

Strigoi e derivat din strigă și moştenit din limba latină, în timp ce vampir a intrat în limba literară pe cale cultă, probabil, din franceză. La Caragiale, în comedia „O scrisoare pierdută” poliţaiul Pristanda nu pricepe sensul figurat al neologismului și întreabă: "Pardon, să iertaţi, coane Fănică, că întreb: bampir... ce-i aia, bampir?").

Cuvântul  pătruns în franceză, engleză, italiană  e de origine sârbă și se pare că a fost preluat mai întâi de limba germană. Acest traseu ar putea corespunde răspândirii spre Occident  a informaţiilor despre credinţele "mortului-viu" în Europa Centrală şi de Est, atestate mai ales la sârbi şi la români.  În limba rusă cuvântul din slavonă s-a păstrat în varianta upâri.

Termenul vampir a fost însă încărcat  ulterior de alte conotaţii culturale, datorită tratării motivului, în literatură și cinematografie în primul rând în jurul personajului Dracula. De aceea  vampirul modern are o imagine clişeizată care  nu prea seamănă cu strigoiul tradiţional.

La figurat, vampirului i se atribuie sensurile de "asupritor" sau "criminal", iar strigoiului cel de "om rău, ursuz sau  bătrân cu apucături demodate". 

Cu speranța că nici ființele sinistre, nici cele ursuze nu vă vor apărea în cale, să ne auzim de bine!