Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvintele zână, zău şi zănatic pe care s-ar părea că nu au nimic în comun decât litera Z cu care încep tustrele, dar nu este chiar aşa. Punctele de tangenţă mai multe, mai istorice şi mi se pare că mai interesante

Cuvântul „zână” desemnează un personaj feminin din mitologia populară românească, întruchipare mai ales a bunătății și frumuseții, căreia i se atribuie puteri supranaturale și darul nemuririi.

Celebrul istoric al culturii şi religiilor, Mircea Eliade consideră, în studiul său „De la Zamolxis la Gengis-Khan” că acest cuvânt e derivat din numele Diana, zeiţa vânătorii în mitologia romană.

De fapt, Eliade urmează tradiţia filologică românească, care a detectat faptul că sunetul D- de la începutul cuvintelor latine  urmat de vocalele deschise -E, -I s-a transformat în limba română în sunetul Z-.

Astfel, decem s-a transformat în zece; dicere în a zice; dies în zi; deus în zeu. Iar de la zeu am  derivat  interjecția zău, care provine de la vechile jurăminte pe un zeu, deus, sau pe dumnezeu.

Zău este interjecția care întărește o afirmație sau o negație, uneori însoțit de „așa”.  Înseamnă pe legea mea, jur că... , într-adevăr, desigur, fără îndoială, bineînțeles.

De altfel,  cuvântul Dumnezeu  provine de la dominus deus şi ilustrează cele două tratamente ale lui D- latin inițial în română: D- rămâne D- înainte de vocalele A, O, U. De exemplu: Dominus devine  domn şi doamnă, dare devine a da, dar acelaşi D- devine Z- înainte de E, I: deus devine zeu.

După cum remarcă scriitorul Dan Alexe, limba albaneza posedă un termen identic cu zână – este zanë, iar cu articolul hotărât - zana, exact ca în română: zână, articulat: zâna. Mai mult, şi în albaneză există expresii formate cu acest cuvânt şi care desemnează un om aflat într-o stare psihologică specială, un om cuprins de zâne,  adică zănatic.

Acolo însă unde în română sensul a devenit negativ sau peiorativ, ajungând sinonim cu zăpăcit, smintit, bezmetic,   în albaneză el păstrează o valoare şi o funcţionalitate pozitive: „trim si zana”, echivalentul albanez al zănaticului, este un om de foarte mare curaj, curaj deţinut prin aceeaşi investitură magică prin care zănaticul iese din ordinea socială.

Albaneza este o limbă semilatinizată, posedând în mare același lexic latinesc ca și româna. Numai că, spre deosebire de ce se întâmplă în limba română, în albaneză D- latin nu devine niciodată Z, în nici o poziție.

D latin devine în albaneză DH, pronunțat sibilant dental, ca în englezescul this sau that. De pildă: rădăcina a da devine în albaneză dha, iar latinul viridis (adică verde) devine în albaneză verdhë şi înseamnă …  galben, printr-o permutare de sensuri despre care vom vorbi poate cu altă ocazie.

Dan Alexe conchide că Diana nu ar fi putut da în albaneză decât dhana, ci nu zana.  Probabil pentru că zana este, în albaneză, un împrumut din protoromână, dintr-o perioadă pierdută în noaptea timpurilor post-romane, când cele două popoare trăiau unul lângă altul, dumnezeu știe unde.

Istoria cuvintelor ne dezvăluie şi istoria lumii.

Pe această notă iluministă, să ne auzim de bine!