Rusia, gata să discute despre inspecţii reciproce cu SUA pentru a salva Tratatul INF
Rusia este gata să discute despre inspecţii reciproce cu SUA pentru a salva Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), a anunţat vineri Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, scrie agerpres.ro.
Săptămâna trecută, Washingtonul a declarat că Rusia trebuie să-şi dezafecteze noua sa rachetă de croazieră cu capacitate nucleară şi dispozitivele de lansare a acesteia sau să-i modifice raza de acţiune pentru a se conforma Tratatului INF, încheiat în 1987. Washingtonul i-a dat Moscovei un termen de 60 de zile, în caz contrar atenţionând că se va retrage din acest tratat.
Potrivit SUA şi aliaţilor lor europeni, noua rachetă de croazieră rusească 9M729 Novator (SSC-8, în codificarea NATO) depăşeşte raza de acţiune prevăzută de Tratatul INF, fapt negat de Moscova. Textul tratatului interzice SUA şi Rusiei de a produce, testa şi desfăşura rachete nucleare sol-sol cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 km.
"Dacă SUA doresc cu adevărat să ajungă la un fel de acord cu noi, atunci trebuie să luăm loc la masa de negocieri într-un format inter-agenţii şi să convenim asupra tuturor lucrurilor în detaliu. Suntem deschişi pentru aceasta", a declarat Vladimir Iermakov, directorul Departamentului pentru neproliferare şi controlul armelor din cadrul Ministerului rus de Externe.
Potrivit lui Iermakov, Rusia respinge categoric inspecţiile întreprinse fără participarea Federaţiei Ruse, pe bază unilaterală, şi subliniază că orice acţiune serioasă asupra controlului armelor "este posibilă doar pe baza unor acorduri interguvernamentale cu caracter obligatoriu pentru ambele părţi".
- Robotul din Rusia, prezentat drept o minune tehnologică şi care costa 3.000 de euro s-a dovedit a fi... un bărbat îmbrăcat în costum de robot (VIDEO)
- #realIT. Apple anunţă investiții de un miliard de dolari în SUA
- Liderii europeni au prelungit cu şase luni sancţiunile împotriva Rusiei
- ONU prelungeşte cu un an autorizarea pentru ajutorul umanitar dincolo de frontiere şi de liniile frontului în Siria