Donald Trump a ordonat crearea unui comandament militar pentru spaţiu
foto: publika.md
Preşedintele SUA, Donald Trump, a ordonat marţi Departamentului Apărării să creeze un nou comandament militar special însărcinat pentru spaţiu, care va superviza activităţile noii aripi a Pentagonului, intitulată Forţa Spaţiului, scrie agerpres.ro.
Într-un mesaj adresat secretarului american al apărării Jim Mattis şi publicat de Casa Albă, Trump a dispus, de asemenea, ca Departamentul Apărării să recomande un ofiţer de rang înalt care va coordona acest nou comandament militar.
Noul comandament va funcţiona alături de alte comandamente care coordonează operaţiuni în Europa, America de Sud şi alte regiuni ale lumii, a declarat marţi vicepreşedintele american Mike Pence. El va fi condus de un general cu patru stele şi va prelua responsabilităţile asigurate până acum de şeful Comandamentului Strategic al SUA.
''Astăzi începe o nouă eră a securităţii naţionale americane în spaţiu'', a spus Pence.
El a făcut aceste afirmaţii de la Cape Canaveral (Florida), unde urma să asiste la lansarea unei rachete SpaceX cu un cargo militar. Lansarea a fost însă amânată până miercuri, din cauza unei probleme tehnice.
În zilele următoare, preşedintele Donald Trump va semna un decret care va include planurile de a crea noua aripă a Pentagonului intitulată Forţa Spaţiului a SUA (US Space Force).
Referitor la acest aspect, Mike Pence a precizat că administraţia Trump lucrează împreună cu Congresul pentru ca Forţa Spaţiului să devină deplin operaţională până la finalul anului 2020.