Ministerul Educaţiei oferă 7 milioane de lei tinerilor care vor dezvolta proiecte sociale şi educative
Şapte milioane de lei va oferi în 2019 ministerul Educaţiei pentru tinerii care vor dezvolta proiecte sociale şi educative. Banii sunt oferiţi în cadrul Programului de Granturi, iar doritorii sunt stimulaţi să dezvolte afaceri precum: tabere de vară, centre de instruiri în domeniul IT, cursuri de limbi străine sau producţii de filme.
"Vă invităm să profitaţi de această ocazie, de a vă încadra în activităţi care pot fi susţinute de o manieră simţitoare de bugetul de stat. Mai multe organizaţii vor profita de aceste granturi şi vor putea să-şi desfăşoare activităţile care vin în suportul tinerilor, dar şi în dezvoltarea intereselor comunitare", a spus Monica Babuc, ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Suma acordată de stat va începe de la 70 de mii de lei şi poate ajunge la 200.000 de lei.
Pentru asociaţiile care vor realiza proiecte la nivel naţional şi internaţional suma finanţării poate ajunge la 350.000 de lei.
Pentru a beneficia de granturi, solicitanţii trebuie să vină cu o contribuţie de cel puţin 20 la sută din valoarea totală a proiectului.
Dosarele pot fi depuse până în data de 22 ianuarie.
Anul trecut, în cadrul aceluiaşi program au beneficiat de finanţare 23 de organizaţii.
Social
- Granturi de milioane de lei. Moldovenii reveniţi acasă să deschidă afaceri vor primi finanţare în cadrul programului PARE 1+1
- Veste bună pentru profesori! Recalificarea profesională va fi gratuită
- AUTORITĂȚILE S-AU AUTOSESIZAT, după ce un ONG i-a pus pe mai mulţi copii de la un liceu din Capitală să stea cu funia la gât
- Mai multe femei din Moldova au primit granturi din fonduri europene pentru afaceri. În ce vor investi banii