Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre două cuvinte simple şi scurte - "ca" și "decât" – care cu toate acestea ne pun uneori la încurcătură.
Unii cunoscători într-ale vorbirii şi scrierii corecte afirmă că cuvântul "decât" ar merita fără dubii titlul de cuvântul-problemă al limbii române. Este destul de cunoscută relaţia lui de cuplu complicată cu cuvântul "doar", la fel şi relația lui cu adverbul "ca".

Indiferent în ce măsură vă interesați de fotbal, ați auzit, probabil, afirmații că Messi e un fotbalist mai bun ca Ronaldo sau invers, că Ronaldo e mai bun ca Messi, sau că Mbappe e mai bun ca acești amândoi. Nu știu cum e din punctul de vedere al valorii fotbalistice, dar sub aspectul corectitudinii lingvistice toate afirmațiile acestea sunt greșite. Pentru că adverbul ”ca” este utilizat în locul și contextul în care conform regulii trebuie utilizat adverbul "decât".

Conform acestei reguli, atunci când avem o comparație inegală, folosim adverbul "decât": "mai mare, mai mic, mai gras, mai rău, mai bun decât" cineva sau ceva.

Atunci când avem o comparație de egalitate, regula ne obligă să folosim adverbul "ca": e frumoasă ca un înger, e iute ca o căprioară.

Adică, unii cred că Messi e mai bun decât Ronaldo, alții că Ronaldo e mai bun ca Messi, iar cei mai tineri că Mbappe e mai bun decât ambii.

Aşadar, NU vom spune niciodată "Eu sunt mai deştept CA tine", pentru că tu ştii că ar fi trebuit să spunem "Tu eşti mai deştept DECÂT mine".

Un alt ghinion al adverbului "decât" este plasarea lui în ultima vreme în locul sinonimelor sale parţiale "doar" şi "numai". Sinonimele sunt parţiale deoarece în limba română excepţia, restricţia, exclusivitatea se pot exprima în mai multe feluri: doar, numai, decât. La prima vedere acestea par să fie sinonime, însă există o mică nuanţă: decât se foloseşte numai în propoziţii negative.

Astfel, vom spune: Acasă am numai un dulap, iar dacă vrem să folosim decât vom spune: Acasă nu am decât un dulap. La fel e şi în frazele în care sunt invocate circumstanţele de excepţie): Vreau doar să încerc şi respectiv: Nu vreau decât să încerc.

În ultima vreme această nuanţă e cam ignorată, mai ales pe la Bucureşti şi împrejurimile urbei, unde poţi auzi afirmaţii de genul Acasă am decât un birou. şi Vreau decât să încerc. Pe la noi această eroare e practicată doar de cei care cred că tot ce vine de la Bucureşti este corect şi frumos.

Trebuie menţionat că, în timp ce folosirea restrictivului decât fără construcţia negativă este o greşeală, folosirea lui doar şi numai în construcţii negative este posibilă: Acasă nu am numai un dulap, pentru că am mai multe. Şi: Nu vreau doar să încerc, ci şi să reuşesc.

După cum afirmă lingvista Rodica Zafiu, construcţia lui decât restrictiv în context afirmativ e un semn de incultură şi ridicol. "Are decât” a devenit emblematic, plasându-se în preajma lui "ei este".