Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre cuvântul ecler, care desemnează un produs atât de gustos încât nu nu lasă inima să-l consumăm la numărul singular. Și anume această poftă  de a-l savura iscă o problemă gramaticală: care este forma corectă a pluralului  – eclere sau ecleruri?

Toată lumea, de la mic la mare, ştie că eclerul este o prăjitură cu formă alungita, umplută cu cremă şi acoperită cu glazură de ciocolată. Acest produs alimentar  a fost  inventat pe la jumătatea secolului al 19-lea,  în Franţa, unde patiseria a fost mereu un meşteşug transformat în artă. Cuvântul,   în mod firesc, a fost împrumutat odată cu produsul din limba franceză în care este ortografiat eclair. Aşa cum s-a întâmplat cu multe neologisme,  şi ecler a fost adaptat regulilor limbii române, ajungând să se scrie aşa cum se pronunţă.

Cât priveşte forma corectă de plural, mult aceasta a fost ecleruri, forma eclere  fiind considerată greșită. Dar se pare că utilizarea frecventă a formei eclere i-a înduplecat pe autorii mai multor dicționare s-o ateste și pe ea.  Dacă vrem totuși să fim oameni culți, ar fi cazul să ne conducem de dicționarele ortografice ale limbii române conform cărora pluralul corect al substantivului ecler este ecleruri.

Potrivit Dicţionarului Academiei Franceze, prăjitura a fost numită astfel pentru că poate  fi mâncată foarte repede, dintr-o  înghiţitură. În  limba franceză, eclair înseamnă şi fulger, de aceea apropierea semantică se bazează pe ideea că la fel cum fulgerul se vede pentru scurt timp pe cer,   prăjitura dispare iute în zona cerului gurii.

Odată  cu trecerea timpului ideea consumului fulgerător a fost parțial anulată de unele echipe de patiseri care au preparat ecleruri lungi pentru a ajunge în Cartea recordurilor: patiserii elvețieni au făcut în anul 2014 un ecler de 503 metri, iar belgianul Jean-Philippe Darcis a dirijat o echipă care a preparat un ecler de 676 în anul 2016.   Cofetarii francezi consideră că lungimea ideală a eclerurilor este de 14 centimetri.  

Inventatorul eclerului este celebrul bucătar francez Marie-Antoin Careme, numit regele bucătarilor și bucătarul regilor.  Dincolo de metaforă, chiar a fost bucătarul personal al împăratului Napoleon I, apoi al împăratului rus Alexandru I. Careme a modificat rețeta și înfățișarea tortului Duchesse, adică, ducesa, iar denumirea ecler i-a fost dată prăjiturii peste vreo 20 de ani  după moartea autorului.

Cu toate că termenul ecler s-a răspândit în toată lumea, în unele limbi circulă și denumiri locale speciale.  De exemplu, în Statele Unite aceste prăjituri se numesc ”long john”, adică ”john cel lung”,  iar în Germania denumirile sunt destul de poetice: ”osișorul iubirii” (Liebesknochen), ”laba de iepure” ( Hasenpfote) sau ”bara de cafea” (Kaffeestange).   În spaniolă se numește ”pepito”, iar în portugheză ”bomba”.

Noi spunem şi scriem după cum ne-am înţeles: ecler la singular şi ecleruri la plural.