NO COMMENT. Un poliţist a încercat să AMENDEZE pompierii aflaţi în misiune (VIDEO)
Pompierii de la Detașamentul Zalău din cadrul ISU Sălaj, România, erau la un pas de a fi amendați de către un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj. Comedia s-a produs vineri la orele amiezii, scrie salajulliber.ro.
Patronul farmaciei din zonă a sunat la 112 pentru a cere sprijinul pompierilor deoarece de pe bloc cădeau țurțuri și zăpadă, iar trecătorii erau în pericol.
Pompierii au intervenit cu o autospecială dotată cu o scară de intervenție la înălțime, iar pentru a ajunge pe bloc cu scara din dotare, au lăsat autospeciala pe banda ce face accesul spre magazinul din zonă.
Un polițist, din mașina de Poliție identificată cu numerele MAI 41392, a fost însă foarte revoltat că pompierii intervin în zonă cu mașina lăsată pe o bandă de circulație, de aceea a scos un proces verbal și a fost la două secunde de a scrie amendă.
Norocul pompierilor a fost că s-a efectuat un apel în dispeceratul 112, iar cei de la dispecerat i-au explicat ofiţerului că pompierii intervin la o urgență și trebuie să își facă meseria.