Un bărbat de 40 de ani, reţinut de poliţie după ce a furat un automobil din comuna Budeşti (VIDEO)
Poliţiştii sectorului Ciocana au reţinut un bărbat în vâstă de 40 ani, originar din Rezina, care a furat un automobil din comuna Budeşti.
În cadrul cercetărilor la faţa locului poliţiştii au stabilit că proprietara în vârstă de 53 ani, a parcat automobilul în faţa porţii, lăsând uşa automobilului descuiată şi cu cheile în contact. Valoarea prejudiciului cauzat constituie 67.000 de lei.
Ulterior, automobilul a fost depistat în Rezina, ulterior fiind identificat şi reţinut şi făptaşul.
Suspectul şi-a recunoscut vinovăţia. Bărbatul nu este la prima abatere anterior fiind judecat pentru diferite genuri de infracţiuni.
Acum el este cercetat penal pentru răpirea unităţii de transport, infracțiune pentru care legislația penală în vigoare prevede amendă de la 29.000 la 67.500 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.