Angajații CFM au primit salariile restante. Administraţia întreprinderii a reuşit să achite 85 de milioane de lei
Embed:
În prag de sărbători, angajaţii Căii Ferate au primit salariile restante. Administraţia întreprinderii a reuşit să achite 85 de milioane de lei din datoriile istorice acumulate şi promite că până la sfârşitul lunii va plăti restul.
Cele mai mari restanţe au fost înregistrate la însoţitorii de tren. Aceştia nu-şi primise banii de mai bine de jumătate de an. Valeriu Canuţă, de exemplu, a muncit fără salariu timp de şapte luni, iar acum, în sfârşit, îşi poate folosi banii.
"Am primit pe rând, nu am primit tot odată, am primit 8, apoi 7.600 şi iar 8:400. Deja am luat înainte de Anul Nou. - Ce aţi luat? - Televizor, pat, dulap am luat, masă pentru fată", a spus Valeriu Canuță.
Iar Vadim Rotari este fericit că în sfârşit îşi poate plăti datoriile.
"Cu aceşti bani am cumpărat cadouri la copii, am mai avut nişte restanţe pe casă, pe cheltuieli familiale. Familia la fel bucuroasă ca şi mine. Este foarte greu, părinţii, fraţii ne mai ajută", a spus Vadim Rotari.
Ministrul Economiei afirmă că problema a fost soluţionată datorită programului "Drumuri Bune pentru Moldova". Graţie acestui proiect a fost reanimat transportul feroviar de mărfuri. Anume cu trenul a fost livrat pietrişul folosit pe şantierele care au împânzit satele Moldovei.
"Veniturile despre care întrebaţi dumnevoastră au crescut prin creşterea volumului de transport marfar, incusiv şi datorită proiectului Drumuri Bune pe care l-am avut şi care a transportat foarte multe materiale de construcţii", a spus minustrul al Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.
"Noi am început mai bine, mai mult să lucrăm, mai mult să transportăm şi de asta ne-a venit şi venuturile mai mari, din veniturile noastre am început să închidem restanţele la salarii", a spus directorul general al „Căilor Ferate” din Moldova, Iurie Topală.
În total, datoriile administraţiei pentru salarii depăşeau 100 de milioane de lei. În cadrul întreprinderii Calea Ferată din Moldova activează peste opt mii de angajaţi, dintre care 600 sunt însoţitori de tren.

- Angajați americani din sectorul public, trimiși în concediu neplătit. Care este motivul
- Oamenii apreciază eforturile guvernării. Ce așteptări au în continuare de la conducerea țării
- Aproape 1.800 de angajați din sectorul bugetar s-au interesat cum este calculată leafa
- SĂRBĂTORILE, CHINUL ANIMALELOR. Mesele bogate le provoacă probleme de digestie