SPERANȚELE CHIRURGIEI PLASTICE. Medicii rezidenţi s-au întors cu premii de la Bucureşti
Embed:
Chirurgia plastică are speranţe în Moldova, graţie tinerilor specialişti din domeniu. Doi dintre ei s-au remarcat la concursuri naţionale şi recent au luat premii şi în cadrul unei gale de profil, organizată la Bucureşti.
Olesea Catărău și-a dorit din copilărie să devină medic. Ea spune că urmărea cu interes diverse emisiuni despre operațiile plastice.
”Într-un final îți dă plăcere maximă, când tu vezi că cu mâinile tale tu ai putut să contribui și să ajuți pacientul să-și restabilească nu doar aspectul membrului sau a părții corpului, dar și funcția acestuia”, a spus medicul chirurg rezident, Olesea Catărău.
Tânăra spune că nu scapă nicio ocazie de a participa la diverse seminare și concursuri specializate. De curând, a fost desemnată „Tânăra Speranță a Chirurgiei Plastice”, în cadrul unei gale de la Bucureşti.
”Noi avem tangențe aproape cu toate ramurile chirurgicale, pentru că defecte și deficiențe funcționale sunt la orice sistem și atunci trebuie să conlucrăm cu toți colegii din toate ramurile medicinei”, a spus medicul chirurg rezident, Olesea Catărău.
Vladimir Stratan a luat premiul pentru debut în categoria rezidenți. Pasiunea pentru medicină a moştenit-o de la mama sa.
”Înainte cu ciubote de răzână trebuia să te duci la chemări noaptea și de multe ori mă ducem cu ea, pentru că se temea. Cred că de acolo a început epopeea medicinei mele”, a spus medicul chirug rezident, Vladimir Stratan.
Vladimir spune că se vede muncind în ţară.
”Când ne-am dus a fost foarte bine unde ne-am dus, dar oricum te întorci și vii plin de entuziasm și vrei să faci multe. Știi că acasă și pereții te ajută”, a spus medicul chirug rezident, Vladimir Stratan.
Șeful Secției de Microchirurgie de la Spitalul de Urgență, unde tinerii fac rezidențialul, spune că elevii săi sunt mereu dornici de a învăța.
”Sunt niște băieți foarte harnici. Niște medici, doctori devotați profesiei, fiindcă se vede în fiecare zi atârnarea lor față de pacienți”, a spus șeful Secției de Microchirurgie, Anatolie Calistru.

- Extrădarea ziaristului turc Kamil Demirkaya, respinsă de Curtea de Apel București
- A luat PE CAPOTĂ un poliţist. Bucureşteanul care a făcut ravagii anul trecut, şi-a primit sentinţa
- Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea USM
- IMPACT VIOLENT între o Skoda şi un Ford în centrul Capitalei (GALERIE FOTO)