Un hocheist de la New Jersey Devils a rămas fără crosă. Cum a fost posibil
Fază mai rar întâlnită, în hocheiul pe gheaţă. Un jucător al echipei Dallas Stars a lovit întâmplător crosa lui Nico Hischier, de la formaţia New Jersey Devils, iar aceasta a zburat în tribune, unde a fost prinsă de un suporter.
Iniţial, forţele de ordine au cerut crosa înapoi, însă, până la urmă, i-au permis fanului să o păstreze.
Meciul a fost unul spectaculos, iar momentele tensionate nu au lipsit.
Miles Wood, hocheistul echipei New Jersey Devils l-a lovit în plină figură pe Jamie Benn şi a stârnit furia jucătorilor grupării Dallas Stars.
Într-o altă partidă, Ben Harpur, jucătorul echipei Ottawa Senators, s-a bătut cu un adversar şi şi-a fracturat mâna.
Harpur a fost nevoit să plece la vestiare, pentru a primi îngrijiri medicale. Senators au pierdut meciul cu Vancouver Canucks, scor 3-4. Elias Pettersson a fost eroul oaspeţilor. El a reuşit primul hat-trick din carieră în NHL, iar golul decisiv l-a marcat în overtime.
- DERBY CU SCÂNTEI ÎN NHL. Cody McLeod şi Ross Johnston s-au luat la pumni
- MECI CU SCÂNTEI ÎN NHL. Edmonton Oilers a învins pe Calgary Flames cu 1-0
- Echipa Chicago Blackhawks a suferit a şaptea înfrângere consecutivă în NHL
- SHOW TOTAL ÎN WINTER CLASSIC. Blackhawks a cedat cu 2-4 în faţa celor de la Bruins