ROGOZIN RĂMÂNE ÎN RUSIA. NASA a anulat vizita şefului Roskosmos în SUA
Agenţia Spaţială Americană a anulat vizita lui Dmitri Rogozin, şeful Roskosmos, în Statele Unite.
NASA a luat această decizie după apelul unor senatori americani, revoltaţi că Rogozin, care are interdicţie de intrare în SUA şi în spaţiul UE, primise o invitaţie specială din partea NASA.
Mai mult, şeful Roskosmos avea planificată o prelegere în faţa studenţilor de la o universitate din Texas. E inadmisibil ca în cazul unei persoane aflate pe lista de sancţiuni a SUA să se facă o excepţie, mai ales când e vorba despre cineva cunoscut pentru declaraţiile rasiste, homofobe şi antiamericane, au declarat senatorii americani.
Dacă NASA nu renunţă la invitaţie, atunci Congresul va interveni, au avertizat aceştia. Dmitri Rogozin se află pe lista persoanelor sancţionate de SUA şi de UE pentru implicare în politica agresivă a Rusiei, care a dus la anexarea peninsulei ucrainene Crimeea.
În august 2017, Rogozin, pe atunci vicepremier al Federaţiei Ruse, a fost declarat persona non grata în Republica Moldova de către Guvernul Filip, din cauza declaraţiilor ofensatoare la adresa poporului nostru.
- HOŢ NEINSPIRAT ÎN SUA. A vrut să fure o bicicletă dintr-o secţie de poliţie
- Senatorii americani vor să împiedice vizita lui Dmitri Rogozin în SUA, programată la începutul acestui an
- SpaceX poate deveni a doua cea mai mare companie privată din SUA
- Conflict deschis între Iran și SUA: Autoritățile de la Teheran trimit o flotilă în Atlantic