O femeie a furat peste 1 milion de dolari de la BMW pentru a-și cumpăra un Ford Mustang și bilete de avion
O femeie din New York a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare, după ce a furat peste 1 milion de euro de la o reprezentanță Continental BMW din Connecticut, unde lucra, și a cheltuit banii pe vacanțe, pe renovarea locuinței și pe un Ford Mustang în valoare de 50.000 de dolari, scrie Washington Times, citează digi24.ro.
Procurorii federali au declarat că Vanessa Vence-Small, în vârstă de 50 de ani, va petrece 30 de luni în închisoare, urmate de eliberare condiționată sub supraveghere pentru trei ani și va trebui să restituie toți banii furați.
Autoritățile spun că femeia a furat banii în perioada 2014-iunie 2017. Ea a autorizat 65 de plăți electronice neautorizate, a emis și a semnat 28 de cecuri în contul dealer-ului, iar toți banii au ajuns în conturile sale. Frauda a fost însă descoperită abia anul trecut.
Small a folosit banii pentru a-și cumpăra bilete de avion la clasa business spre Australia, Hawaii și Jamaica, pentru a-și renova casa, dar și pentru o mașină Ford Mustang.
După condamnare, femeia a vândut autoturismul, pentru a încerca să recupereze o parte din suma pe care o datorează acum reprezentanței BMW, însă nu a reușit să mai obțină pe ea decât 28.840 de dolari. Până acum, Vanessa Vence-Small a reușit să acopere doar 200.000 de dolari din paguba provocată.