NOAPTE GREA PRINTRE NĂMEŢI. Sute de militari, salvatori şi şoferi cu maşini off-road au muncit pentru a scoate vehiculele blocate în zăpadă
Sute de militari, salvatori şi şoferi cu maşini off-road au muncit toată noaptea pe drumurile din întreaga ţară pentru a scoate maşinile blocate în nămeţi. Înainte de a porni în misiune, aceştia au fost împărţiţi în echipe.
Echipelor de intervenţie li s-au alăturat şi ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, şi cel al Apărării, Eugen Sturza.
"Avem 27 de autospeciale, oameni din cadrul Ministerului de Interne și din cadrul Ministerului Apărării sunt peste o sută de persoane, dar mai avem și peste 130 de persoane a drumarilor care sunt în continuu în drum", a declarat ministrul Economiei și Infrasctructurii, Chiril Gaburici.
Prima intervenţie a fost în apropiere de oraşul Hânceşti.
"Ne-am blocat, ne-am oprit și transportul nu mai merge. Atâta ninsoare în țară la noi. Sunt mulțumit că mă ajutaţi şi nu voi înopta pe drum, voi ajunge acasă", a spus un şofer blocat în nămeţi.
În total, au fost tractate 37 de maşini împotmolite în zăpadă. Cei doi miniştri nu s-au sfiit să dea o mână de ajutor atunci când a fost nevoie.
Oficialii au dat asigurări că au fost mobilizate toate forţele necesare pentru a face faţă situaţiei.
"Peste 100 de militari au fost implicați în deblocarea unităților de transport din mai multe regiuni ale țării. În unitățile militare sunt pregătiți să intervină peste 500 de militari cu alte zeci de unități de tehnică militară", a declarat Eugen Sturza, minstrul Apărării.
Potrivit autorităţilor, în prezent, în ţară nu există drumuri blocate.