Epidemie de gripă porcină în Georgia: 15 persoane au murit, iar peste 1.000 au ajuns la spital
Epidemie de gripă porcină în Georgia. De la începutul anului, 15 persoane au murit, iar peste 1.000 au ajuns la spital.
Bolnavii au încercat mai întâi să se trateze acasă, crezând că e o simplă răceală, apoi au solicitat ajutorul medicilor.
"Primele două zile, părea a fi pneumonie, dar mai târziu a apărut şi sputa cu sânge. Am făcut analize şi atunci virusul a fost confirmat", a spus o femeie.
"Fratele meu a avut febră timp de câteva zile. Starea lui s-a înrăutăţit brusc. Am încercat să-l conectăm la un aparat de ventilare, însă nimic nu l-a ajutat", a explicat un bărbat.
Tot mai mulţi bolnavi au apelat la serviciile de urgenţă, iar din cauza numărului mare de solicitări, unele spitale activează non-stop. Cozi sunt şi în farmacii. Preparatele antigripale sunt la mare căutare.
"După o perfuzie, ne-au trimis acasă, dar am venit din nou la spital. Copiii sunt în stare gravă", a menţionat o femeie.
Oamenii se întreabă care este sursa virusului. Unii susţin pe reţelele sociale că ar fi fost creat artificial într-un laborator din Tbilisi. Autorităţile însă infirmă această versiune.
"Laboratorul are un rol foarte important şi ne aduce multe beneficii. În prezent, este administrat de georgieni, nu de americani", a declarat Salome Zourabichvili, preşedintele Georgiei.
Din cauza epidemiei, vacanţele copiilor au fost prelungite cu încă o săptămână.
- Anul 2018, campion la FRAUDE bancare. Cazul Danske Bank, implicat în Laundromatul Rusesc, una dintre cele mai scandaloase afaceri
- Coșmar la bordul uneia dintre cele mai cunoscute nave de croazieră din lume. Sute de persoane s-au îmbolnăvit
- Cel puţin trei oameni au murit, iar 23 au fost răniţi, după ce un autobuz supraetajat a lovit acoperişul unei staţii de aşteptare