Românca șmecheră. A păcălit un italian că este însărcinată și a primit o avere în schimb
O tânără româncă a primit nu mai puțin de 50.000 de euro de la un italian din Vicenza pe care l-a păcălit că fiul pe care-l are este al lui. Femeia este acum acuzată de fraudă agravantă și urmează să răspundă în fața instanței italiene, scrie libertatea.ro.
Românca l-a convins pe tânărul de 36 de ani că bebelușul pe care l-a născut este fiul lui. Bărbatul a crezut-o pe cuvânt și și-a luat rolul de tată în serios. A închiriat un apartament pentru mămică și bebeluș, cărora le-a oferit tot ce au avut nevoie. La un moment dat, femeia a decis să se întoarcă definitiv în România.
Italianul i-a trimis nu mai puțin de 50.000 de euro celei despre care credea că i-a oferit un copil, deși își văzuse presupusul fiu doar de câteva ori. Nu mică i-a fost mirarea după ce a aflat că a fost victima unei escrocherii, scrie publicația Il Giornale di Vicenza, citată de observator.tv.
Bărbatul a descoperit că românca era, de fapt, căsătorită de ceva timp în România, iar bebelușul era fiul soțului ei. Bărbatul din Vicenza a depus o plângere împotriva româncei care este acuzată de fraudă agravantă.
De asemenea, un alt italian a fost înșelat de o româncă pe care voia să o ajute să renunțe la viața de escortă și i-a oferit toate economiile sale: 20.000 de euro. În schimb, o româncă din Gorj a reușit să înșele cu italian cu aproape 800.000 de euro, după ce i-a promis că se vor căsători și vor avea copii împreună.