Marți este ultima zi a Târgului de Crăciun. Ce premii generoase vor primi vizitatorii
targul 2018
După o lună plină de surprize, distracții și magie, Târgul de Crăciun din Capitală, organizat de Guvernul Republicii Moldova pentru al doilea an consecutiv, se apropie cu pași rapizi de sfârșit. Au mai rămas ore numărate până când orășelul de iarnă, îmbrăcat în straie albe, își va închide porțile pentru vizitatori, nu înainte însă de a oferi o ultimă șansă celor care încă nu l-au vizitat să petreacă o zi de neuitat într-o atmosferă de poveste, pentru a trăi la superlativ magia sărbătorilor de iarnă.
În data de 15 ianuarie, în ultima zi de târg, organizatorii au pregătit un program cultural amplu care va începe la ora 12.00. Pe parcursul zilei, grupuri de animatori, fanfara lui Moș Crăciun și Orchestra model a Ministerului Afacerilor Interne vor aduce distracție și voie bună în orășelul de iarnă de pe strada 31 august. Tonul veseliei va fi dat la ora 18.00, pe scena mare din scoarul Palatului Național ”Nicolae Sulac”, de către ”privighetoarea” folclorului românesc, Maria Iliuț, și vocile cristaline ale ansamblului etnofolcloric ”Surorile Osoianu”.
La ceremonia de încheiere va participa și premierul Pavel Filip, la inițiativa căruia este organizată cea de-a doua ediție a Târgului de Crăciun, după modelul marilor capitale ale lumii. Șeful cabinetului de miniștri va veni cu un mesaj către toți vizitatorii care au pășit pragul târgului și s-au bucurat de feeria sărbătorilor de iarnă în orășelul de poveste.
Începând cu ora 18.30, atmosfera va fi încinsă de unii dintre cei mai îndrăgiți interpreți din Moldova – Ionel Istrati, Natalia Gordienco, Nicu Țărnă, Vitalie Dani, Nelly Ciobanu, Cornelia și Marcel Ștefăneț. De pe scena Târgului de Crăciun nu va lipsi nici legendara formație de muzică pop-rock și folk – Noroc și nici băieții de la Valy Boghean Band, care sunt și autorii celor mai frumoase balade urbane.
În ultima zi a Târgului de Crăciun, începând cu ora 18.00, organizatorii vor face totalurile Tombolei de Crăciun. Marea extragere va culmina cu anunţarea a 6 câştigători, care se vor alege cu 1 televizor, 2 tablete și 3 smartphone-uri.
Seara se va încheia cu un concert impresionant susținut de băieții de la ”Brio Sonores”. Băieții cu voci de aur vor interpreta și colindul oficial al târgului – ”Acasă de Crăciun”, care a fost lansat cu ocazia ediției din acest an al celui mai frumos Târg din țară, organizat după modelul marilor orașe europene.
Magia celei de-a doua ediții a Târgului de Crăciun va putea fi urmărită și online pe pagina de Facebook – facebook.com/TarguldeCraciunMD