Bagajul de mână a unui bărbat a TERIFIAT ofiţerii de securitate de pe un aeroport din Berlin
Un bărbat de 43 de ani voia să se urce într-un avion cu un șarpe boa de 40 de centimetri, dar a fost oprit de ofițerii de securitate după ce aceștia au văzut o umflătură suspectă în pantalonii lui.
Incidentul a avut loc în Ajun de Crăciun, în Aeroportul Berlin Schönefeld. Șarpele era băgat într-un sac, iar sacul era înghesuit în pantalonii bărbatului, potrivit Daily Mail.
Individul voia să zboare cu șarpele în Israel, dar nu avea documentele necesare pentru a face acest lucru. Reptila a fost confiscată și dusă într-un centru de salvare din Brandenburg.
Ofițerii de securitate de la aeroportul din Germania au declarat că aceasta a fost „cea mai bizară descoperire din anul 2018”.
Recent, un bărbat a fost prins pe aeroportul din Singapore, cu patru pisoi ascunşi în pantaloni.
El a fost oprit de ofițeri după ce aceștia au auzit un mieunat venind dinspre pantalonii săi.
Fapt divers