Moldova va beneficia de un plan de investiţii în valoare de 13 miliarde de euro
Comisia Europeană și Banca Mondială au elaborat un Plan de investiţii pentru dezvoltarea rețelelor transeuropene de transport (TEN-T). Acesta este destinat țărilor din Parteneriatul Estic, inclusiv Republica Moldova, și are o valoare de 13 miliarde de euro. Planul de investiţii identifică proiectele prioritare din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.
Potrivit Comisiei Europene, banii vor fi utilizați pentru construcția și reabilitarea a 4.800 de km de drum sau de cale ferată, a 6 porturi și 11 centre logistice, precum și a punctelor de trecere a frontierei.
Înaltul Comisar pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, a specificat că "implementarea Planului de investiţii este un angajament comun de a oferi rezultate tangibile cetățenilor din întreaga regiune".
La rândul său, Comisarul european pentru transporturi, Violeta Bulc, a afirmat că "infrastructura poate determina stimularea creșterii economice și crearea noilor locuri de muncă".
Unele dintre proiectele propuse urmează a fi implementate până în anul 2020, iar altele – până în anul 2030.
- Ce trebuie să faci ca să nu-ți mai ceară nimeni, niciodată, bani împrumut
- Un bărbat din Bălţi riscă ani grei de puşcărie. Câţi bani a cerut pentru un permis de conducere de la o femeie
- CANDIDAŢI CU PENSII DE LUX: Cât încasează pretendenţii pentru fotoliul de deputat
- Dosarul pe spălare de bani în privința unui fost premier, expediat în judecată