Scandalul camerelor de supraveghere pentru BAC ia AMPLOARE! O companie participantă la licitaţie REACŢIONEAZĂ
Reprezentanţii unei companii, care în 2013, a pierdut liсitaţia pentru procurarea camerelor de supraveghere destinate examenelor de Bac, susţin că din start li s-a dat de înţeles că nu au nicio şansă să câştige.
Concursul a fost organizat de Ministerul Educaţiei, condus atunci de Maia Sandu. Aceștia au scris pe o reţea de socializare că din dosarul de participare ar fi dispărut mai multe acte, pentru a avantaja firma care a fost desemnată câştigătoare.
Acum câteva zile, fostul procuror al municipiului Chișinău Ivan Diacov a declarat că acea licitație a fost amânată de trei ori, doar ca să câștige firma care ar fi avut o înţelegere cu Maia Sandu.
Reprezentanții companiei care a pierdut concursul s-au arătat surprinși de faptul că acest dosar, potrivit căruia liderul PAS trebuia tras la răspundere, a fost clasat din lipsă de probe. Ministerul Educației urma să achite șapte milioane de lei. Camerele de supraveghere au fost cumpărate din China la un preț mult mai mic, dar instituţia a plătit cât pentru unele de producție germană. Maia Sandu nu a reacţionat la aceste învinuiri.
- Today.md: Zeci de copii rămaşi blocaţi după ce s-a împotmolit autobuzul care îi ducea în alt sat la școală, după ce a lor a fost închisă de Maia Sandu
- Fost procuror: Maia Sandu are probleme de integritate. ACUZAŢIILE GRAVE care i se aduc liderului PAS
- Maia Sandu a fost împotriva majorării alocației pentru copii în timp ce se afla la guvernare
- Maia Sandu, criticată de mame după ce s-a împotrivit majorării alocației pentru copii