Avalanșele fac victime în SUA: Un schior a decedat, iar altul a fost rănit
foto: publika.md
Un schior a decedat, iar altul a fost grav rănit joi după ce au fost surprinşi de o avalanşă pe una dintre cele mai dificile pârtii din staţiunea Taos Ski Valley în New Mexico, potrivit unor cadre medicale, scrie agerpres.ro
Schiorii coborau de pe Kachina Peak, un vârf cu o altitudine de 3.804 de metri, situat la circa 210 kilometri nord de Albuquerque, când au fost surprinşi de o avalanşă la aproximativ ora 11:45 a.m., potrivit purtătorului de cuvânt al Taos Ski Valley, Chris Stagg.
"Nu au mai fost alte persoane surprinse de avalanşă, doar cei doi", a adăugat Stagg.
Cei doi bărbaţi au fost scoşi din zăpadă de patrula de schi şi de alţi schiori şi au fost duşi la spital, au precizat reprezentanţii staţiunii de schi pe Facebook.
Primul a fost transportat la Holy Cross Hospital din Taos, unde ulterior a decedat din cauza rănilor suferite, a precizat un angajat al spitalului, care a solicitat să nu-i fie dezvăluită identitatea întrucât nu este autorizat să vorbească cu presa.
Celălalt schior a fost transportat pe calea aerului la spitalul universitar New Mexico, din Albuquerque, şi era în stare critică, a spus purtătorul de cuvânt al acestui spital, Mark Rudi.
Gary Johnson, fost guvernator al New Mexico şi candidat la alegerile prezidenţiale, s-a aflat printre zecile de schori care au participat, timp de 45 de minute, la operaţiunile de căutare a celor doi bărbaţi îngropaţi sub zăpadă.
"Cel puţin o sută de persoane făceau ceea ce făceam şi eu", a spus Johnson, care locuieşte în regiunea Taos şi schiază deseori în staţiune. "Putea fi oricare dintre noi în locul lor".
În fiecare dintre ultimele zece ierni, 27 de persoane au murit în medie surprinse de avalanşe în SUA, potrivit Centrului de Informare pentru Avalanşă din Colorado.
Angajaţii Taos Ski Valley au folosit joi dimineaţă dispozitive explozive în zona pârtiilor pentru a reduce riscul avalanşelor, a spus Stagg.
La pârtia ''K3'', pe care schiau cei doi bărbaţi, se ajunge folosind o instalaţie de telescaun care fusese inaugurată marţi.
"Este foarte abrupt şi dificil", a adăugat Stagg. ''Vrei să crezi că e mereu sigur, dar câteodată sunt straturi de zăpadă care pot declanşa o avalanşă'', a mai spus Stagg.

- Un infractor român se ascundea în SUA și se dădea drept preot! El încasa 3.000 de dolari lunar pentru munca sa
- O FURTUNĂ PUTERNICĂ va aduce în California un strat de zăpadă de peste doi metri şi ploi abundente
- SUA au reiterat susţinerea pentru poporul moldovean la alegerile parlamentare din 24 februarie
- Bulgaria vrea să cumpere avioane militare F-16 noi din SUA