La Chişinău în paşi de Vals. Balul Vienez a ajuns la cea de-a patra ediţie
Embed:
Valsul și buna dispoziție au făcut pereche la cea de-a IV-a ediție a balului vienez. Evenimentul a fost organizat în premieră la Chișinău. Printre invitații de onoare s-au numărat nume celebre precum artiștii de balet Cristina și Alexei Terentiev, dar și soprana Lilia Sholomei.
Primele trei ediții s-au desfăşurat în orașul Briceni, iar 32 de tineri care au debutat acolo au organizat aseară un adevărat spectacol de epocă.
"Îi felicit pe tinerii dansatori, fete și băieți, care au fost minunați și au demonstrat o performanță superbă în dans. A fost foarte frumos și distractiv, oaspeții s-au simțit foarte relaxați", a declarat Gero Stuller, atașatul Ambasadei Austriei la Chişinău.
La dans au fost invitați toți oaspeții, care au respectat întocmai tradiţia balurilor vieneze.
"Important este ca oamenii să petreacă o seară frumoasă într-o astfel de atmosferă interesantă și să-și mențină dispoziția cât mai mult, deoarece istoria Vienei o putem reproduce și la noi în Moldova", a spus o dansatoare.
Rolurile au fost jucate de mai mulţi tineri care s-au pregătit ca la carte.
"Am avut nevoie de aproximativ jumătate de an pentru a ne pregăti de acest bal. Cred că ne-am pregătit bine", a spus un bărbat.
Domnișoarele au purtat rochii albe, iar partenerii - în fracuri.
"Totul e foarte frumos chiar și decorul și hainele la participanți. Sunt foarte bravo, au dansat foarte bine", a spus o femeie.
"Emoțiile sunt foarte mari. Primim plăcere. Ne aducem aminte de evenimente din anii precedenți. Foarte interesant", a completat o altă femeie.
Balul vienez a durat până la aproximativ ora 22.00.

- Traficul aerian, dat peste cap din cauza ninsorilor. Zeci de zboruri, întârziate și anulate
- Gestul mărinimos al poliţiştilor de patrulare. Ce au făcut când au vazut un şofer cu probleme în centrul Capitalei
- Teatrul Guguță din Capitală va prezenta, în premieră, şi SPECTACOLE PENTRU ADULŢI
- Ministrul Afacerilor Externe de la Bucureşti, Teodor Meleşcanu, este într-o vizită la Chişinău