Numărul DECESELOR provocate de GRIPĂ a ajuns la 23 în România
23 de oameni au murit iarna asta de gripă. Trei au fost confirmaţi doar în această dimineaţă, scrie digi24.ro.
Este vorba despre trei femeii, una din judeţul Prahova în vârstă de 43 de ani, o altă victimă din Bucureşti în vârstă de 76 de ani, iar cea de-a treia victimă avea 51 de ani şi era din judeţul Gorj. Toate victimele aveau și alte probleme medicale. Două dintre ele nu erau vaccinate antigripal, iar pentru cea de-a treia nu se ştie deocamdată dacă era imunizată sau nu.
La nivel national, numărul cazurilor de infecții respiratorii acute depăşeşte 90.000. Este cu 21% mai mare comparativ cu cel inregistrat în aceeași săptămâna a sezonului precedent. 268 de cazuri de gripă au fost confirmate de la începutul sezonului.
Este un număr alarmant, aproape de pragul celui care ar putea face autoritățile să declare epidemie. Dacă într-o săptămână numărul de cazuri diagonosticate depășește numărul de cazuri estimate, atunci putem vorbi despre o săptămână epidemică.
După trei săptămâni epidemice este declarată epidemie. Vorbim despre un prag teoretic de alarmare a populației. Trebuie să se facă un control al stocurilor de medicamente, iar autoritățile locale ar trebui informate despre locurile unde ar putea fi internate persoanele cu gripă.
Până acum au fost vaccinate antigripal peste un milion de persoane, dar serurile de imunizare lipsesc din multe cabinete ale medicilor de familie.
În afară de vaccinul antigripal, care este cel mai sigur mod de a ne proteja, trebuie să respectăm anumite măsuri igienico-sanitare: de evitat aglomerațiile, părinții să-și țină copiii bolnavi acasă, iar în școli să se facă un triaj epidemiologic. De asemenea, spitalele trebuie să limiteze vizitele aparținătorilor.